Confruntată cu riscul de a fi eliminate facilitățile fiscale ale lucrătorilor din construcții, anunțat de Profit.ro, Federația Patronatelor din Construcții (FPSC) a trimis o scrisoare deschisă guvernanților în care atenționează că intenția acestora de a elimina facilitățile fiscale pentru muncitorii din construcții, ca de altfel, și pe cele din IT, va genera, printre altele, scăderea salariilor angajațiilor, revenirea la fenomenul de “muncă la negru” sau “muncă la gri” și redeschiderea porții spre plecări masive ale lucrătorilor români, de la necalificați până la muncitori cu înaltă calificare.
Președintele UDMR Kelemen Hunor a spus, marți, după negocierile pentru formarea Guvernului, cu PNL și PSD, că partidele nu au ajuns la o înțelegere privind rotația premierilor, pentru că fiecare dorește să fie primul și a precizat că discuțiile au fost foarte aprinse. Liderul UDMR afirmă că, indiferent cine va fi premierul, trebuie să fie președinte de partid, pentru că altfel coaliția nu va funcționa. ”Trebuie să avem un premier președinte de partid și ceilați doi să fie în Guvern”, a spus el.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a afirmat că speră ca la negocierile de duminică să se discute și despre propunerea de premier, iar apoi această propunere să fie prezentată președintelui Klaus Iohannis. Întrebat când crede că s-ar putea finaliza negocierile, Cîțu a declarat: Eu credeam că ieri, sper să fie astăzi.
Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat că urmează o nouă rundă de negocieri cu PSD pe programul de guvernare și că încă sunt capitole, precum Finanțele, Munca, Economia, Justiția și Sănătatea, în care nu s-au găsit soluții comune, dar că speră ca în cursul acestei zile partidele să se pună de acord în privința programului de guvernare, apoi să înceapă o nouă rundă de discuții pe ministere și pentru funcția de premier. Cîțu a precizat că vrea ca săptămâna viitoare să aibă loc votul în Parlament, pentru noul guvern.
Conducerea PNL a votat, luni, în ședința Biroului Politic Național, începerea oficială a negocierilor cu PSD pentru formarea Guvernului, liberalii dorind ca până la 1 decembrie Executivul să învestit. 40 de filiale au votat în favoarea guvernării alături de social-democrați, și doar 22 s-au împotrivit.
Conducerea PSD a votat în unanimitate să demareze negocierile pentru formarea unui guvern cu PNL-UDMR și minorități, au precizat surse social-democrate pentru News.ro.
Conducerile PNL și PSD se reunesc pentru a stabili dacă vor forma o majoritate în Parlament și se vor alia într-o formulă de guvernare. În ambele partide au avut loc discuții, pe parcursul week-endului, iar social-democrații au lucrat la un program de guvernare care să fie acceptat de liberali și inclus într-un program comun.
PNL și PSD au discutat, joi seară, timp de aproape trei ore, o variantă de înțelegere între cele două partide, care să ducă la formarea unei majorități pentru învestirea unui Guvern cu puteri depline, principalele aspecte la care s-a ajuns de principiu la un acord fiind că este nevoie de o guvernare de cel puțin două legislaturi, pentru a duce la bun sfârșit reformele din PNRR și Anghel Saligny, iar matematic, PNL și PSD au cele mai multe voturi în Legislativ. Pentru a găsi un punct de echilibru într-un astfel de Executiv PNL-PSD, s-a vorbit despre rotația premierilor, la doi ani, iar primul ar putea fi Nicolae Ciucă, văzut mai degrabă ca un tehnocrat decât un membru de partid, au precizat surse politice pentru News.ro.
Programul de guvernare PNL-UDMR depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat Nicolae Ciucă prevede ca noutăți în domeniul energetic construirea unei centrale pe gaze naturale, a unei microhidrocentrale și a unei fabrici de peleți în cadrul sucursalei Paroșeni a companiei de stat Complexul Energetic Hunedoara (CEH), aflată în insolvență, precum și ideea ridicării de mini-reactoare nucleare pe locul unităților de producție de energie pe bază de cărbune care urmează să fie scoase din funcțiune potrivit angajamentelor României față de UE.
Programul de guvernare PNL-UDMR, depus sâmbătă la Parlament, de premierul desemnat Nicolae Ciucă conține măsuri pe termen, scurt, mediu și lung pentru depășirea crizei energetice, centrate pe protejarea consumatorului casnic și sprijinirea mediului economic.
Retragerea dreptului de liberă practică pentru 6 luni a medicilor care se exprimă în spațiul public împotriva vaccinării și accelerarea campaniei de vaccinare prin "comunicatori credibili din lumea medicală și alți comunicatori credibili care să aibă expunere mare atât în mediul rural, cât și urban". Sunt câteva dintre măsurile pe termen scurt pentru "gestionarea urgenței pandemice" care se regăsesc în programul de guvernare PNL-UDMR depus sâmbătă în Parlament de către premierul desemnat Nicolae Ciucă.
Guvernul Ciucă își propune să adopte o serie de măsuri rapide pentru depășirea crizei sanitare, între care și folosirea "pe scară largă" a certificatului digital COVID în cât mai multe activități sociale și profesionale.
Programul de guvernare și componența Guvernului PNL-UDMR, în care Alina Gorghiu va deține portofoliul Justiției și Cătălin Predoiu pe cel al Apărării, a primit sâmbătă aprobarea finală din partea Biroului Politic Național al PNL și a fost depus acum la Parlament, Conducerile celor două Camere vor stabili apoi calendarul audierii miniștrilor, liberalii estimând că votul de învestitură ar putea fi dat miercuri.
Programul de guvernare și componența Guvernului PNL-UDMR, în care Alina Gorghiu va deține portofoliul Justiției și Cătălin Predoiu pe cel al Apărării, a primit sâmbătă aprobarea finală din partea Biroului Politic Național al PNL, următorul pas fiind depunerea la Parlament, programată la ora 14.30. Conducerile celor două Camere vor stabili apoi calendarul audierii miniștrilor, liberalii estimând că votul de învestitură ar putea fi dat miercuri.
Premierul desemnat, Nicolae Ciucă a declarat, după ședința Biroului Executiv al PNL în care s-au aprobat programul de guvernare și Cabinetul minoritar PNL-UDMR, că la cum arată situația și cifrele, matematic, Guvernul nu are cum să treacă, dfar, prin votarea, miercuri, a acestui Guvern se poate câștiga timp în care partidele să găsească elementele comune.
Președintele USR, Dacian Cioloș, răspunde afirmațiilor premierului demis Florin Cîțu, susținând că USR a "înțeles importanța momentului” în care se află România și a propus refacerea coaliției. Cioloș e de părere că prin susținerea unui guvern pe termen scurt doar s-ar amâna rezolvarea crizei cu care se confruntă România.
În contextul crizei politice și sanitare care continuă să macine țara de mai bine de un an, Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită tuturor partidelor politice parlamentare responsabile încheierea unui pact pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, în conformitate cu cele asumate deja de România în relația cu Comisia Europeană.
Vicepreședintele pe Agricultură al PNL, senatorul liberal George Scarlat, care controlează două companii agrobusiness cu rulaje anuale cumulate de peste 28 milioane lei în 2020, a inițiat un proiect legislativ prin care vrea să impună salariu minim brut de 3.000 de lei în agricultură și industria alimentară, dar și scutirea de impozit pe venit pentru remunerațiile angajaților din aceste sectoare.
Vacanță pentru toți elevii, timp de 2 săptămâni, cu termen de aplicare „imediat”, „decalarea anului școlar” cu recuperare în perioada verii, sunt două dintre măsurile radicale, cu impact în Educație, propuse în programul de Guvernare al Cabinetului Cioloș. Premierul desemnat a propus un cabinet monocolor, în urma eșuării negocierilor cu PNL și UDMR.
Propunerea USR de program de guvernare include reducerea impozitării muncii prin aplicarea "Zero taxe pe salariul minim", fiind menționat faptul că statul desfășoară o politică antimuncă prin supraimpozitarea salariilor.
USR propune în domeniul infrastructurii de transport - măsura de investiții în infrastructură rutieră - realizarea a 434 de kilometri de autostradă, 52 de stații electrice, 625 de hectare perdele forestiere și 18 parcări securizate cu ajutorul celor 3,095 de miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
USR propune, în programul de guvernare, o nouă lege a sportului, programe dedicate sportului pentru persoanele cu dizabilități, revitalizarea competițiilor sportive școlare, un nou model de sprijinire a activității federațiilor sportive naționale, precum și o nouă Strategie națională pentru tiner
USR propune, în programul de guvernare, o nouă lege a sportului, programe dedicate sportului pentru persoanele cu dizabilități, revitalizarea competițiilor sportive școlare, un nou model de sprijinire a activității federațiilor sportive naționale, precum și o nouă Strategie națională pentru tiner
Dezvoltarea industriei de apărare, prioritizarea achizițiilor militare în regim off-set, securitatea cibernetică și asigurarea prezenței militare a NATO și a SUA în regiunea Mării Negre sunt printre măsurile enumerate de USR în programul de guvernare al Cabinetului Cioloș.
USR susține că Guvernul „va trebui să repună politica publică pe baze științifice și raționale și să aibă curajul de a sancționa refuzul de vaccinare și de a lua toate măsurile ca cei vaccinați să revină la o stare normală a lucrurilor” și propune, în programul de guvernare publicat duminică și care va fi prezentat în Parlament, mai multe măsuri care au diverse termene de implementare.