Profit News TV organizează, pe 21 martie, Maratonul Economie Sustenabilă, unde aduce împreună jucători relevanți din industriile care au făcut pași importanți în trecerea la economia verde și care au adoptat sustenabilitatea ca strategie majoră a companiei pe care o reprezintă.
Piața de comerț online continuă să crească și în 2023, însă într-un ritm mai scăzut față de anii pandemici, spune, la Maratonul de Retail organizat de PROFIT NEWS TV, Cristian Pelivan, director executiv al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO). Însă mai e mult loc de creștere, continuă acesta.
Kaufland România a investit din 2018 până în prezent 16,5 milioane de euro în rețeaua automatelor de colectare a deșeurilor instalate în magazine și a ajuns să dețină peste 380 de astfel de unități, echivalând cu o medie de peste două aparate per magazin, a anunțat joi, la Maratonul de Retail, organizat de Profit News TV, Valer Hancaș, director Corporate Affairs and Communication Kaufland.
Ediția Black Friday din acest an a fost un succes pentru eMAG, care a consemnat vânzări spectaculoase, chiar și pentru categorii de produse la care nu ne așteptam, a transmis, la Maratonul de Retail, organizat de Profit News TV, Stejara Pîrcan, senior VP în cadrul companiei.
Mai sunt multe de făcut în domeniul reciclării bateriilor, aspect în legătură cu care educarea consumatorilor necesită noi eforturi, Varta lansând în acest an două campanii de colectare a bateriilor uzate, în care au fost adunate peste 500 de tone de deșeuri, Oamenii sunt receptivi, dar se așteaptă să primească ceva pentru bateriile aduse la centrele de colectare, arată, la Maratonul de Retail, organizat de PROFIT NEWS TV, Roxana Siboiu, Managing Director Varta România.
Altex va închide acest an cu o cifră de afaceri semnificativ peste pragul de 7 miliarde de lei, de la 6,52 miliarde de lei în 2022, a anunțat, la Maratonul de Retail, organizat de Profit News TV, directorul comercial al companiei, Edvin Abdulachim.
Sectorul industrial-logistic al pieței imobiliare va continua să crească în următorii 2-3 ani, însă într-un ritm inferior anilor din pandemie, în care orientarea spre comerțul online a dus la o explozie a cererii de spații pe această piață, spune Cristina Pop, head of Asset management P3 Romania, la Maratonul de Retail organizat de PROFIT NEWS TV.
Profit News TV va organiza astăzi Maratonul de Retail - Tendințe și sustenabilitate, cu jucători relevanți din domeniu.
Profit News TV va organiza, pe 7 decembrie, Maratonul de Retail - Tendințe și sustenabilitate, cu jucători relevanți din domeniu.
Această criză continuă care a început odată cu pandemia Covid, apoi cu războiul din Ucraina și acum cu acest conflictul din Israel care pare că se extinde afectează și activitatea celor din agricultură și din industria alimentară, adică consumatorii europeni și, implicit, consumatorii români, spune, la Maratonul Agriculturii organizat de PROFIT NEWS TV, Adrian Oros, fostul ministru al Agriculturii. El adaugă că și schimbările climatice sunt într-o evoluție îngrijorătoare.