EXCLUSIV Neogen a preluat 20% din Frisbo. Compania, evaluată la 3 milioane de euro (incluzând investiția), dublu față de tranzacția realizată anul trecut

EXCLUSIV Neogen a preluat 20% din Frisbo. Compania, evaluată la 3 milioane de euro (incluzând investiția), dublu față de tranzacția realizată anul trecut
Oana Osman
Oana Osman
scris 21 mai 2018

Grupul Neogen a preluat 20% din compania de e-fulfillment Frisbo, a anunțat omul de afaceri Călin Fusu, acționar majoritar și director executiv Neogen, la WeLoveDigital Forum.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Tranzacția evaluează Frisbo la 3 milioane de euro incluzând investiția. 500.000 de euro este investiția asumată și 100.000 de euro este achiziție”, a declarat, pentru Profit.ro, Călin Fusu.

Forumul We Love Digital, care va fi derulat pe parcursul a 2 zile, este organizat cu sprijinul UPC, Audi, PrivacyOne in alliance with Biris Goran, Fan CourierPorsche Finance Group România, SAP, Telekom, cărora le mulțumim pentru participare.

Bogdan Colceriu, fondatorul Frisbo, spune că “investiția va merge în dezvoltarea de software, pentru automatizarea proceselor și pentru scalare prin integrare ușoară de depozite și selleri online”. În viitor, o destinație va fi machine learning pentru predicție de stocuri.

Anul trecut, Frisbo a făcut obiectul unei alte tranzacții, în care investiția omului de afaceri clujean Mircea Ilea, de 250.000 de euro, evalua compania la 1,5 milioane de euro.

De asemenea, recent, Neogen a cumpărat 27% din acțiunile Conso.ro, iar Călin Fusu a preluat administrarea firmei.

Fondată în anul 2000 în Târgu Mureș, Neogen SA mai deține participații la Bestjobs.eu și Vivre.eu.

“Oportunitate de a pompa și mai mult pentru accelerarea investiților o vedem după internaționalizare”, spune Fusu, precizând că ambiția dorită pentru Frisbo este “să devină cel mai mare furnizor de servicii de e-fulfillment din Europa”.

WeLoveDigital.forum - Director Fan Courier: E loc pe piața curieratului și pentru alți jucători, încă nu au venit marii jucători online. Ne întrebăm, dacă ar fi să vină, cu ce ar livra produsele. Probabil și ei se întreabă CITEȘTE ȘI WeLoveDigital.forum - Director Fan Courier: E loc pe piața curieratului și pentru alți jucători, încă nu au venit marii jucători online. Ne întrebăm, dacă ar fi să vină, cu ce ar livra produsele. Probabil și ei se întreabă

Șeful Neogen arată că a învățat câteva lecții din achiziția retailerului online de mobilă și decorațiuni Vivre: “Am realizat cât de problematică este extinderea când Vivre a încercat să găsească un depozit în Slovacia. Un sistem precum cel al Frisbo ar ușura viața a sute de mici comercianți online”.

Start-upul brașovean Frisbo a fost, în 2014, primul furnizor de servicii complete de e-fulfillment din România, preluând depozitarea și procesarea comenzilor magazinelor online. Fondatorul său, Bogdan Colceriu, arată că sistemul de scalare nu se bazează pe achiziții sau pe construcții de hale, ci pe activarea spațiilor neutilizate astăzi și introducerea lor în sistemulo Frisbo, ca operatori de e-fulfillment. Deși nu se află neapărat pe harta spațiilor de închiriat, acestea pot produce mai mult în sistemul Frisbo decât prin închiriere. Aflate încă în fază incipient de evoluție în România, serviciile e-fulfillment (de la depozitare, pick&pack, facturare, emitere, livrare, până la call center dedicate) deservesc, la rândul lor, piața de e-commerce.

Frisbo și-a început activitatea într-o hală din Brașov, iar acum are spații și în Cluj, Ploiești, Otopeni și Giurgiu. Proprietarii de magazine pot urmări în timp real comenzile, facturile și stocurile prin intermediul unei aplicații mobile.

viewscnt
Afla mai multe despre
frisbo
neogen
calin fusu
bogdan colceriu