Garda Națională de Mediu (GNM) a anunțat că a lansat o amplă acțiune de control pe litoral, iar verificările vizează unitățile de cazare, restaurantele și operatorii de salubritate.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Garda Națională de Mediu a transmis că demersul își propune ca stațiunile de pe litoral să fie curate și primitoare pentru turiști, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Wizz Air angajează în România 100 de însoțitori de zbor și prezintă salariile.19% din tot personalul companiei a fost concediat în perioada pandemică. ”O parte dintre anulări nu au avut loc din cauză că nu aveam personal de bord."“Începând din această săptămână, Garda Națională de Mediu a lansat o amplă acțiune de control pe litoral, care se va desfășura pe toată perioada de vârf a sezonului estival. Demersul vizează extinderea numărului de controale în stațiunile de la malul Mării Negre, astfel încât acestea să fie curate și primitoare pentru toți turiștii care își petrec vacanța pe litoral. Aceste controale vizează verificarea unităților de cazare și a restaurantelor, dar și a operatorilor de salubritate, astfel încât să fie respectate prevederile legislației de mediu”, se arată în comunicat.
Sursa citată menționează că în vederea susținerii acestei acțiuni, Comisariatul General al GNM a detașat mai multe echipe de comisari din țară pentru suplimentarea efectivelor Comisariatului Județean Constanța.