Uniunea Creștin-Democrată (UCD) se întâlnește luni pentru a aproba acordul de guvernare cu social-democrații (SPD), o mișcare ce o va apropia pe Merkel de începutul celui de-al patrulea mandat de cancelar al Germaniei, scrie Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Ultimul obstacol în calea încheierii unui impas politic care durează de cinci luni deja, va veni săptămâna viitoare. Pe 4 martie, rezultatele voturilor social-democraților privind acordul de coaliție vor fi anunțate, scrie News.ro.
Conferința UCD are loc după ce Merkel a anunțat care vor fi membrii noului cabinet, unul plin de tineri care are ca scop revitalizarea partidului.
Merkel va ține un discurs în fața delegaților UCD înainte ca acordul de coaliție să fie votat.
CITEȘTE ȘI Atenție consumatori: România a înregistrat duminică cel mai redus preț la electricitate din Europa. De astăzi sunt însă așteptate scumpiri masivePartiipanții la conferință vor vota de asemenea pentru numirea aliatei lui Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer, secretar general al partidului. Kramp-Karrenbauer este văzută de mulți drept succesoarea lui Merkel. Fiind poreclită „mini-Merkel”, premierul landului Saarland, în vârstă de 55 de ani, are viziuni similare cu cele ale cancelarului, dar nu în totalitate.
După ce a fost cancelar timp de 12 ani și lider al partidului timp de 18 ani, autoritatea lui Merkel este în cădere iar nominalizările în noul guvern vin ca un răspuns la nevoia de oameni noi.
Pentru a închide gura criticilor, Merkel îl va include în noul cabinet și pe cel mai dur critic al său, Jen Spahn, în vârstă de 37 de ani.
Merkel a afirmat că a ales o echipă mai tânără care va aduce energie și va revitaliza atmosfera în partid.