Aproximativ două sute de persoane au fost evacuate din Hotelul Livadia din Băile Olănești, unde a izbucnit un incendiu la acoperiș.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Un incendiu a izbucnit, duminică, la Hotelul Livadia din stațiunea Băile Olănești, județul Vâlcea, aproximativ două sute de persoane, angajați și turiști, fiind evacuate. Se intervine cu mai multe autospeciale. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, echipajele acționează, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui hotel din stațiunea Băile Olănești.
Angajații și turiștii cazați în această unitate s-au autoevacuat, astfel încât nu există răniți. Potrivit ISU Vâlcea, este vorba despre aproximativ două sute de persoane. Surse locale au precizat că este vorba despre Hotelul Livadia din stațiune. La ora transmiterii acestei știri, pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor. Deocamdată, nu se știe de la ce a pornit incendiul.