Un avion de vânătoare rusesc a fost interceptat, joi, în apropierea spațiului aerian românesc, deasupra Mării Negre. Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat, sâmbătă, că acesta este modul Federației Ruse de a testa forțele românești și ale NATO.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Aparatul - un avion de vânătoare de tip Suhoi 27 - a fost detectat de Centrul de comandă și control al Forțelor Aeriene Române. Apoi piloții canadieni au decolat la comanda primită de la Centrul NATO de la Torrejon, Spania și au monitorizat îndeaproape avionul rusesc până când a părăsit zona, au anunțat forțele aeriene canadiene pe pagina de Facebook, scrie News.ro
Nu este pentru prima dată când se petrece un asemenea incident.
De altfel, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat, sâmbătă, la Digi24, că aceste incidente sunt tot mai dese, mai ales când sunt exerciții cu forțe ale NATO.
”Este un mod al Federației Ruse de a testa modul cum acționează forțele române, forțele NATO. De fiecare dată am demonstrat că suntem în măsură să îndeplinim misiunile”, a afirmat Fifor.