Niro Investment, companie controlată de omul de afaceri Nicolae Dumitru și specializată în investiții și administrarea activelor imobiliare, își consolidează echipa de management ca parte a noii strategii de business, numindu-l pe Christophe Chamboncel în funcția de Director al Diviziei de Proiecte hoteliere și Dezvoltare.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În cadrul poziției nou create, Christophe Chamboncel va coordona echipele de dezvoltare și operațiuni hoteliere din cadrul Grupului NIRO.
CITEȘTE ȘI Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite Christophe Chamboncel are peste 25 de ani de experiență în industria hotelieră, concentrându-se în principal pe zona de operațiuni și dezvoltare și pe branduri în dezvoltare în Africa și Europa de Est. Înainte de a se alătura echipei NIRO Investment Group, a deținut funcția de Vicepreședinte Management Operațiuni pentru sud-estul Europei în cadrul grupului Accor, fiind responsabil pentru toate operațiunile din România și din SEE. Christophe Chamboncel a condus peste 50 de hoteluri, asigurând excelența și profitabilitatea operațiunilor în domenii cheie precum servicii, engagement, creșterea veniturilor, dezvoltare, pre-opening și în relațiile cu partenerii de afaceri și proprietarii hotelurilor, atât cele gestionate de Grupul Accor, cât și cele operate în regim de franciză.
Cu o experiență de aproape 30 de ani în investiții, dezvoltarea și managementul proprietăților imobiliare, NIRO Investment Group deține un portofoliu de proiecte care însumează 500.000 mp construiți și investiții în valoare de peste 400 de milioane de euro. Printre proiectele dezvoltate și administrate de Niro Investment Group se află cel mai mare hub comercial din sud-estul Europei - Dragonul Roșu, clădiri de birouri, proiecte rezidențiale și hoteluri.
NIRO Investment Group a investit în mai multe proiecte hoteliere de amploare în ultimii ani, precum redeschiderea Grand Hotel du Boulevard și deschiderea primului Swissôtel din România, parte a Grupului Accor, unul dintre cele mai importante grupuri hoteliere la nivel mondial, proiecte care însumează o investiție totală de aproximativ 85 de milioane de euro.
CITEȘTE ȘI Tranzacție: Platforma de e-mail marketing Mailchimp, cumpărată cu 12 miliarde de dolari de către o companie de softuri de contabilitate Primul proiect presupune transformarea unei clădiri istorice emblemă a Bucureștiului, Grand Hotel du Boulevard, în hotel de lux și afilierea sa la lanțul hotelier exclusivist Corinthia. Proiectul se află într-o fază avansată de execuție, deschiderea hotelului fiind programată în decembrie 2022.
Swissôtel este un proiect greenfield de lux dezvoltat în zona Expoziției din București. Cu o înălțime de 85 m, acesta va fi cel mai înalt hotel din România și va avea o suprafață construită de peste 30.000 mp, 224 de camere și apartamente, 207 locuri de parcare dintre care 193 în subteran și 2 restaurante dintre care unul la ultimul etaj, cu acoperiș retractabil, oferind o priveliște spectaculoasă. Hotelul va dispune de asemenea de cea mai mare sală de conferințe cu o suprafață de 546m², o capacitate de 455 de persoane și 5 săli de ședință separate, de piscină semi-olimpică, sală de fitness și un centru spa de lux cu vedere panoramică. Deschiderea hotelului este programată pentru ultimul trimestru al anului 2023.