Lucrările de construcții din România au avut, în al doilea trimestru al acestui an, al doilea mare declin din Uniunea Europeană, de 2,5% comparativ cu trimestrul anterior.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Cel mai mare declin trimestrial, de 5,7%, a fost înregistrat în Bulgaria, în timp ce, la nivelul UE, lucrările de construcții s-au majorat cu 1,2% față de primul trimestru.
CITEȘTE ȘI Ministerul Finanțelor a împrumutat 500 de milioane de lei pe 6 ani la costuri în scădereÎn iunie, lucrările de construcții din România au scăzut cu 0,8% față de luna anterioară, al treilea mare declin la nivelul UE. Cele mai mari scăderi lunare în construcții, de 5%, respectiv 3,2%, au fost în Slovenia și Germania, în timp ce, la nivelul UE, a fost înregistrată o creștere de 0,6%.
Statele membre cu cel mai puternic avans al lucrărilor de construcții, în ritm lunar, au fost Ungaria (7,2%), Slovacia (4,5%) și Franța (3,8%).
Față de iunie 2017, lucrările de construcții din România au avut avut o evoluție pozitivă, crescând cu 2,7% - ritm egal cu media de creștere la nivelul blocului comunitar. Totodată, față de trimestrul al doilea din 2017, lucrările de construcții au avansat în aprilie-iunie cu 2,3%. În UE, creșterea față de același trimestru al anului precedent a fost de 2,7%.
Cifrele, din analiza Eurostat, sunt ajustate în funcție de factorii sezonieri.