România a avut, în trimestrul al doilea, cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din Uniuniea Europeană, atât comparativ cu trimestrul precedent, cât și față de perioada echivalentă din 2018, relevă datele publicate marți de Eurostat.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
În ritm anual, lucrările de construcții din România au avansat cu 30,7% în trimestrul al doilea, în timp ce, față de trimestrul anterior, creșterea a fost de 15,3%.
CITEȘTE ȘI România - cea mai mare inflație din UE pentru a șaptea lună la rândRomânia este urmată în clasamentul celor mai bune evoluții anuale din costrucții de Ungaria, cu un avans de 27,5% față de trimestrul al doilea din 2018. În ritm trimestrial, România este singura țară unde sectorul construcțiilor a evoluat pozitiv, dintre cele pentru care există date disponibile.
În primul trimestru, România avusese cea mai mare creștere a lucrărilor de conctrucții din UE, comparativ cu trimestrul precedent, și a șaptea mare creștere în ritm anual.
În iunie, sectorul construciilor din România a avut cea mai bună evoluție anuală din UE. Totuși, comparativ cu luna mai, lucrările de construcții au avut un declin de 2,8%.
În zona euro, lucrările de construcții au scăzut cu 1% în aprilie-iunie, față de primul trimestru. În UE, declinul a fost de 1,2%.
În ritm anual, sectorul construcțiilor din zoan euroa crescut cu 2% în trimestrul al doilea. La nivelul UE, creșterea față de T2 2018 a fost de 2,2%.
Datele incluse în analiza Eurostat sunt ajustate în funcție de factorii sezonieri.