Peste 25% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 15-29 de ani nu lucreză și nu urmează studii sau cursuri de formare, potrivit datelor Eurostat aferente trimestrului 2 din acest an.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană în funcție de ponderea tinerilor care nu sunt înscriși la nicio formă de învățământ și nu lucrează, cu un procent de 25,7%. În Italia, procentul este de aproape 40%.
CITEȘTE ȘI Alumil își majorează afacerile și profitul la 9 luniLa nivelul UE, aproximatv 1 din 4 (aproape 25%) din tinerii cu vârsta de 20-34 de ani nu sunt angajați sau înscriși la forme de învățământ.