Comisia Europeană analizează îndeaproape noua Lege care obligă supermarketurile și hipermarketurile din România să aibă pe rafturi carne, fructe și legume din producție românească în proporție de cel puțin 51%, pentru a stabili dacă respectă legislația UE, în special principiul liberei circulații a bunurilor, a declarat un purtător de cuvânt al C.E, la solicitarea News.ro.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Executivul UE a oferit ca exemplu cazul Slovaciei, care este vizată de o procedură de infringement, după ce a obligat marile magazine să afișeze la intrare proporția veniturilor obținute din vânzarea de produse alimentare autohtone din cifra lor totală de afaceri.
De asemenea, marii comercianți cu amănuntul sunt obligați să publice aceste cifre pe site-urile lor și să le raporteze în mod regulat la Ministerul Agriculturii.
Comisia consideră că aceste cereri un efect echivalent unor restricții cantitative asupra liberei circulații a bunurilor, pentru că duc la prejudecăți din partea consumatorilor față de produsele din afara Slovaciei și încurajează comercianții să vândă produse autohtone.
Slovacia are în prezent la dispoziție două luni pentru a notifica Executivul UE în legătură cu măsurile luate pentru a remedia situația.
În caz contrar, Comisia ar putea acționa slovacia la Curtea Europeană de Justiție.
Legea care prevede ca supermarketurile și hipermarketurile din România să aibă pe rafturi carne, fructe și legume din producție românească în proporție de cel puțin 51% a fost aprobată și urmează să fie promulgată de președinte.
Comercianții care nu respect Legea riscă amenzi cuprinse între 100.000 și 150.000 lei. În caz de abateri repetate, marile magazine vor putea fi închise până la jumătate de an.
Reprezentanții hipermarketurilor și supermarketurilor susțin că Legea va duce la o creștere a prețurile, va face să rămână sub 20 de furnizori români, din sute de mii câți sunt acum, și nu este exclus nici ca unii retaileri să decidă închiderea magazinelor deschise în țară.