FOTO&VIDEO Ford a început la Craiova pregătirile pentru lansarea în producție a SUV-ului EcoSport

FOTO&VIDEO Ford a început la Craiova pregătirile pentru lansarea în producție a SUV-ului EcoSport
scris 16 feb 2017

Uzina Ford din Craiova trece printr-o perioadă de transformări ale liniilor de producție pentru a găzdui, începând din toamnă, al doilea model, SUV-ul EcoSport. Dincolo de angajările de personal, pe care fabrica le-a început, mai multe adaptări ale uzinei sunt necesare pentru a permite producția noului model.

FOTO&VIDEO Ford a început la Craiova pregătirile pentru lansarea în producție a SUV-ului EcoSport

Potrivit datelor primite de la Ford, modificări importante au fost realizate în timpul perioadei de remont din iarna în două secții principale ale fabricii, și anume „Montaj General” și „Caroserii”. Aceste modificări fac parte din investiția suplimentară de 200 de milioane de euro anunțată de Ford în luna martie a anului trecut pentru a fabrica noul SUV compact EcoSport la Craiova.

FOTO&VIDEO Ford a început la Craiova pregătirile pentru lansarea în producție a SUV-ului EcoSport

Secția „Caroserii”, unde în prezent funcționează 320 de roboți pentru a sprijini producția B-MAX, trece acum prin schimbări semnificative, deoarece 190 de noi roboți multifuncționali sunt în curs de instalare, iar acest lucru va avea contribuții cantitative și calitative majore asupra produsului final. Aproape jumătate din investiția anunțată pentru lansarea producției modelului EcoSport este folosită în secția „Caroserii”, care este una dintre cele mai avansate secții din punct de vedere tehnologic din sistemul de producție Ford pe plan global.

Publicația auto nr 1 încearcă să afle secretul Dacia: Marca fără zorzoane, care nu reinventează roata, a stabilit noi recorduri de vânzări CITEȘTE ȘI Publicația auto nr 1 încearcă să afle secretul Dacia: Marca fără zorzoane, care nu reinventează roata, a stabilit noi recorduri de vânzări

„Suntem la zi cu tot ceea ce ține de procesul de transformare a fabricii de la Craiova, care este din ce în ce mai mai aproape să primească noul model EcoSport pe liniile sale de producție. Echipele noastre sunt pe deplin dedicate să asigure o lansare excelentă a produsului cu atât mai mult cu cât vrem să arătăm că fabrica de la Craiova este „căminul” potrivit pentru noul EcoSport datorită oamenilor și operațiunilor excelente de care Ford dispune aici”, a declarat John Oldham, Președintele Ford România.

FOTO&VIDEO Ford a început la Craiova pregătirile pentru lansarea în producție a SUV-ului EcoSport

Așa cum arată informațiile oficiale, de la preluarea fabricii din Craiova în 2008, Ford a investit aici până acum peste 1 miliard de euro în producția de vehicule și motoare.

FOTO&VIDEO Ford a început la Craiova pregătirile pentru lansarea în producție a SUV-ului EcoSport

Uzina are 2.630 de angajați în prezent pentru producția monovolumulului Ford B-MAX cât și a motorului EcoBoost de 1,0 litri.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
ford
auto
masini
roboti