Idei Mari pentru Viitor. Astăzi, Cristian Preotu, proprietar Le Manoir

Idei Mari pentru Viitor. Astăzi, Cristian Preotu, proprietar Le Manoir
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 dec 2017

Idei Mari pentru Viitor, o rubrică în care Profit.ro prezintă articolele de presă citite în ultima perioadă de către manageri de companii și antreprenori, pe care aceștia le recomandă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Articole citite în ultima perioadă de Cristian Preotu, proprietar Le Manoir

"Sébastien Bras, chef triple étoilé, demande à sortir du Michelin" - link (lefigaro.fr)

(Recent, Sébastien Bras, chef și proprietar al restaurantului Le Suquet à Laguiole (Aveyron), a cerut să nu mai fie figurat în următorul Ghid Michelin, renunțând, astfel, la cele 3 stele ale sale. Solicitarea a luat prin surprindere publicul, fiindcă este prima dată când un local cu o asemenea apreciere iese din ghid, fără că această mutare să fie justificată de închiderea activității sau de o schimbare de concept. Într-adevăr, presiunea din spatele acestui sistem de premiere este extrem de mare, iar ea este resimțită profund de către fiecare membru al echipei și, cu precădere, de către chef. De multe ori, însă, în această goana după stele, cei implicați pierd din vedere farmecul muncii lor și obiectivele care i-au motivat încă de la început: apropierea de oaspeți, generarea unor legături emoționale cu aceștia, bucuria de a livra experiențe frumoase, memorabile, cu un pregnant caracter social și interpersonal. Aprecierea Michelin devine adesea un scop în sine, o validare, iar pierderea unei stele se poate dovedi un lucru extrem de dramatic pentru profesioniștii care își centrează activitatea și viața în jurul acestui obiectiv. Au existat, de exemplu, cazuri în care bucătari recunoscuți și apreciați, precum Benoît Violier și Bernard Loiseau, s-au sinucis fiindcă restaurantele lor au trecut de la 3 stele Michelin la 2. Pentru Sébastien Bras, părăsirea comunității Michelin înseamnă renunțarea la această presiune, la un sistem care te poate coborî, pe atât de repede pe cât te ridică)

"Ce que les vins de Bordeaux nous apprennent sur l’utilité des consultants" - link (.hbrfrance.fr)

(Există o reticență universală și omnivalabilă în raport cu aducerea unei terțe părți, a unui consultant străin, în interiorul companiei. După cum menționează și materialul citat, există o serie de întrebări cheie pe care oamenii și le pun în legătură cu această practică: “De ce să te încrezi într-o persoană din exterior, oferindu-i acces la o parte importantă a afacerii tale?”, “Ce motivație are un asemenea <<mercenar>> să livreze rezultate mai bune decât angajații tăi?” etc. Articolul studiază, însă, rolul acestor tipuri de relații într-o industrie în care, într-adevăr, parteneriatele între crame și specialiști sunt la ordinea zilei - a vinurilor, și nu a oricărui tip de vinuri, ci a celui de Bordeaux. Conform celor scrise, există două aspecte pe care un antreprenor trebuie să le ia în considerare atunci când decide cu privire la contractarea unei terțe părți. Primul ar fi statutul echipei, în raport cu rezultatele dorite. Dacă echipa este una care nu excelează, atunci un consultant, care să aducă o serie de proceduri este binevenit, fiindcă va ridica standardele companiei, însă, dacă obiectivul este excelența, este posibil ca doar viziunea și cunoștințele dispersate ale unui specialist venit din exterior să nu fie de ajuns. Concluziile sunt în concordanță și cu experiența mea. Lucrez de câțiva ani cu consultanți pe partea de calitate și bucătărie, am parte de persoane extrem de competente, care analizează procedurile interne și le îmbunătățește constant. Restaurantul Le Bistrot Francais, parte a asociației internaționale Relais & Châteaux, are chiar un parteneriat cu un chef recunoscut de către Ghidul Michelin, care contribuie la creșterea standardelor de calitate și la asigurarea consecvenței, însă ceea ce face cu adevărat diferența este investiția în angajați și motivarea lor. Fără aceasta, nu am reuși să evoluăm atât de mult, de la an la an)

Proprietar al grupului românesc Le Manoir, fondat în 2004, Cristian Preotu deține și operează branduri naționale și internaționale, precum magazinele de gastronomie și vinuri Comtesse du Barry, ciocolateria franțuzească Michel Cluizel, restaurantul SushiRoom, wine barul La Vinuri și diviziile de import și comercializare a cadourilor și produselor dedicate segmentului corporate. În prezent, Cristian Preotu deține singurul restaurant din România inclus în rețeaua Relais & Châteaux, asociația mondială exclusivistă, ce aduce împreună marii consumatori ai luxului și cele mai rafinate hoteluri și restaurante operate individual din lume

viewscnt
Afla mai multe despre
idei
viitor