Lansatorul european Ariane 5 a pus pe orbită doi sateliți de comunicații, "Echo Star XVIII" pentru operatorul Dish Network și "BRIsat" pentru banca indoneziană Rakyat Indonezia, a informat Arianespace, compania care comercializează lansarea de rachete europene, citată de agenția France Presse (AFP).
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Lansatorul a decolat sâmbătă de la Centrul spațial din Guyana Franceză, de la Kourou, la ora locală 18:38 (21:38 GMT).
La 29 de minute după decolare, lansatorul a pus pe orbită satelitul "Echo Star XVIII", proiectat pentru a oferi, timp de 15 ani, servicii de teledifuzare în direct pentru Statele Unite, Alaska și Hawaii, în numele companiei americane Dish Network.
La 49 de minute după decolare, Ariane 5 a pus pe o orbită de transfer geostaționar satelitul "BRIsat", primul satelit de telecomunicații din lume dedicat unei instituții financiare, Bank Rakyat Indonesia, care are 53 de milioane de clienți din arhipelagul indonezian, potrivit Arianespace.
CITEȘTE ȘI SUA lansează mai multe bombe decât poate produceAriane 5 a stabilit cu această ocazie un record de greutate transportată în spațiu, cu 10 tone și 730 de kilograme la lansare, 6,3 tone pentru "Echostar XVIII" și 3,5 tone pentru "BRIsat", plus câteva sute de kilograme de echipamente. Recordul precedent fusese de 10 tone și 500 de kilograme.
"Vom continua să îmbunătățim competitivitatea globală a Ariane 5, înainte de a pune în serviciu Ariane 6", a declarat Stéphane Israel, președinte director general al Arianespace, pentru invitații la lansare.
Cei doi sateliți lansați sâmbătă de Ariane 5 au fost construiți de compania americană Space Systems Loral.
Potrivit Arianespace, următoarea lansare a Ariane 5 este programată pe 24 august, cu punerea pe orbită a doi sateliți de telecomunicații pentru compania Intelsat.
Sursa:Agerpres