De ce nu are România nevoie de un Minister al Turismului?

Turismul românesc – un drum cu prioritatea suspendată 

Motto: „E visul care știe că nu-l visează nimeni.“ (Pascal Quignard)

Căderea guvernului Tudose a readus în prim plan problemă găsirii unui ministru al turismului, dacă nu vizionar, măcar lipsit de ochelarii de cal și limba de lemn din dotare. Este, mai mult decât oricând, nevoie de un ministru care să știe de unde venim, unde ne aflăm și unde ar trebui să ajungem. De ani de zile turismul românesc se mișcă după cum bate vântul sau, altfel spus, pompieristic. Ar fi timpul ca Ministerul Turismului să fie condus de cineva care știe unde trebuie să ajungem pe termen scurt, mediu și lung și, foarte important, să știe că nu vântul, ci cârma este cea care stabilește direcția, așa cum spune o veche zicală chinezească.

Asta pentru că turismul românesc trăiește adevărată dramă a “frumoasei din pădurea adormită”, care încă își mai așteaptă prințul salvator. Dar, la noi, unde viața bate filmul mai rău decât în poveste, sărmana “prințesă adormită” a rămas fără pădurea ei fermecată, care, ca multe alte păduri de pe la noi, a fost barbar tăiată, astfel încât, mi-e teamă că prințul nici n-ar ști unde s-o caute. Desigur, presupunând că partidul chiar ar vrea și ști să nominalizeze prințul capabil să găsească și să resusciteze frumoasă prințesă. Dar, sincer să fiu, am încetat să mai sper în minuni. Măcar de ar fi să mă înșel de această dată! 

 Așadar, vă întreb dacă mai avem nevoie de un minister al turismului?

Unii, prea adânc îngropați în lecturarea datelor furnizate de INSSE sau mai neîncrezători din fire, sunt convinși că nu prea avem turism de incoming. Alții, mai aproape de cazanul în care se fierbe ciorba pentru străinii care ne vizitează țara, susțin că avem mult mai mulți turiști decât reușim noi să numărăm oficial. Mai sunt și unii, dintre cei care, profitând de faptul că i-a cadorisit viața cu o dugheană taman în centrul capitalei, își beau cafeaua în ușa localului, așteptând “să mai cada” niscaiva mușterii la drum de seară, porniți prin lume fără rezervare. Ca marketeri profesioniști “care sunt”, afundați în analiza profundă a traficului turistic, a trendului și cererii de servicii și produse turistice de pe piața turistică internațional, aceștia, bătându-se mulțumiți pe burdihanul cu grijă crescut, ca un semn al bunăstării generate de mintea lor cu neuronii aflați în călduri, afirmă, docți, că turismul merge și așa, adică, oricum.  

Adevărul este că, în oricare din situațiile de mai sus, un minister al turismului ar fi necesar. Dacă turismul nu merge, ministerul ar avea rolul să-l pună pe picioare. Dacă merge bine, dar cu anumite lipsuri, să-l îmbunătățească și să-l eficientizeze. Dacă merge oricum, să-l facă să meargă cum trebuie, în interesul și înțelesul tuturor, al celor implicați direct sau indirect în turism dar și al întregii populații, așa cum se întâmplă în țările în care turismul este factor de creștere. Viitorul vine cu viteză spre noi, tehnologia duce omenirea la permanente înnoiri, indivizii și societățile se schimbă într-un ritm nemaintalnit, Trăim într-o lume globalizată și involuntar angajată, nu în schimbări profunde, ci într-un amplu și, parțial înfricoșător, proces de transformare ireversibilă. În aceste condiții și consumatorii de turism se transformă rapid, vor avea noi cerințe și așteptări de la destinațiile alese pentru petrecerea vacantelor. Economia de timp va fi mai importantă decât cea de preț. Lumea nu va căuta doar trecutul, materializat în diverse forme de patrimoniu deja existențe, ci va tânji spre oferte noi, care să țină cont de transformarea individului, de noile caracteristici ale societății de mâine, care să asigure un grad ridicat de satisfacere a clientului. 

Știți, cu siguranță, ce se întâmplă cu cei care nu țin pasul cu timpul, cei care nu găsesc ușa spre viitorul rapace, rămânâd prinși în mrejele înșelătoare ale trecutului cu față umană. 

Iată ce ar trebui să facă, în primul rând, ministerul turismului: să pregătească țara, breasla, populația care ar trebui să beneficieze de pe urma turismului dar și oferta de produse și servicii de turism pentru CLIENTUL DE MÂINE, pentru un viitor sigur, în care să știm de pe acum cine și de ce dorim să ne viziteze țara. Unii au înțeles bine acest lucru și lucrează intens în această direcție. Dar noi, frați români, noi ce vrem să facem? 

Puteți înțelege de ce nu se dorește punerea la punct a unei mașinării naționale, care cu un aport valutar de 100% ar crește cota exportului și ar contribui hotărâtor la creșterea PIB-ul, ar crea noi locuri de muncă și ar schimba în bine imaginea țării? Răspunsul este mai simplu decât pare. Pentru că noi nu căutăm specialiști adevărați, oameni cu știință, viziune, experiență și intuiție, așa cum cere marketingul internațional. Noi acceptăm pe oricine, cu condiția “să fie omul nostru” și să ne bucurăm că i-am tras-o concurenței, afirmând cu voce tare, de cunoscători fără probe, că turismul merge oricum iar turiștii, români și străinii vor da oricum năvală. Iar dacă merge oricum, ce mai contează calitatea serviciilor, bunăvoință lucrătorilor, așteptările și necesitățile clienților? Noroc că totuși nu gândesc mulți așa.  

Iată de ce vă întreb dacă avem nevoie de un minister al turismului.

Am avea nevoie de un minister dacă ar vrea, ar ști și face ceea ce ar trebui să facă acest gen de instituție publică.  

Ar fi nevoie de un minister care să susțină inteligent incoming-ul, să stimuleze ridicarea calității serviciilor, să încurajeze dezvoltarea infrastructurii turistice în toată țara, să asigure un cadru legal unitar, pentru dezvoltarea turistică la nivel local, regional și național, să promoveze profesionist, constant și eficient destinația România, să stabilească un regulament unitar de funcționare la nivel național a obiectivelor de interes turistic (indiferent de subordonarea acestora), care să țină cont de nevoile turiștilor, să susțină o agendă de evenimente culturale și tradiționale de interes național cu atractivitate ridicată pentru turiștii români și străini, să pună bazele unui învățământ de specialitate eficient, care să asigure necesarul de personal calificat, și multe altele. 
Dar, mi-e teamă că noi spunem și tot noi auzim. 

Când vorbim despre turism, ca factor important de creștere economică și dezvoltare regională și națională, ne gândim la turismul practicat în România de cetățenii români și de turiștii străini (incoming). Acest tip de turism este și cel care crează bunăstare și asigură locuri de muncă. Incomingul este cel care ne aduce aport net de capital, care vine din afară țării și rămâne 100% în România, sub formă de plăți pentru servicii și produse, TVA, taxe și impozite locale, regionale și, după caz, naționale, shopping, etc. Vorbim aici despre exportul de servicii, care are un flux invers față de cel de mărfuri, fiind mult mai sensibil la diverși factori interni și externi. 

Și UE ne-a recomandat turismul, alături de agricultură, ca importanți factori de creștere economică, dezvoltare și nivelare în sus a gradelor de dezvoltare locală și regional, sursă sigură pentru reconversia și absorbirea forței de muncă de la țară, eliberate din alte domenii.  

Am înțeles și noi ce ar putea însemna un turism dezvoltat, dar se pare că nu prea știu cum să-l dezvoltăm. Drumul spre pășune îl știe și vaca dar, despre tehnica transformării propriului lapte în brânzeturi fine și scumpe, nici vorba să aibă habar. De cele mai multe ori nu are habar nici țăranul, chiar dacă se poate mândri că este “proprietar de vacă”. Trebuie știut că nici dreptul de proprietate, nici false recomandări, nici garantarea politică și nici diplome împumutate nu pot înlocui o școală bună și o experiență valoroasă. Iar acestea trebuie dublate de viziune, intuiție și leadership. Turismul, ca orice sector care se dorește a fi dezvoltat, trebuie încredințat unui lider real, profesionist, competent, vizionar, motivat, curajos și posesor al unei intuiții creative. 

Adevărata problemă a turismului românesc o reprezintă dezvoltarea sa, crearea unor produse și servicii turistice atrăgătoare și unice în toate zonele pe care dorim să le dezvoltăm prin turism. Adevărata provocare a unui minister al turismului ar trebui să fie aceea de-a dezvolta turismul din Botoșani până în Clisura Dunării și din Satu Mare până în Dobrogea. 

Marile destinații turistice sunt preocupate astăzi de un design al produselor și serviciilor turistice, de identificarea unor noi servicii în ton cu transformările profunde din societatea modernă, cu noile tehnologii și, mai ales, cu așteptările și aspirațiile clientului. 

V-ați întrebat vreodată care a fost, în anul 1905, potențialul turistic al orașului Las Vegas, un oraș care s-a ridicat într-un deșert, inițial gândit ca localitate pentru muncitorii de la căile ferate și nicidecum ca destinație turistică? Cu potențial fizic zero, Las Vegas s-a transformat dintr-o viziune curajoasă într-un brand mondial al distracției și jocurilor de noroc. Nici Monte Carlo nu și-a început povestea de succes plecând de la un potențial fizic existent ci, pornind de la viziunea unui profesionist neamț, chemat în ajutor, și intuiția familiei princiare, aflate în criză. Rezultatul a fost transformarea unei zone falimentare într-o destinație nouă, caracterizată printr-o ofertă specială dedicată unui segment de populație mai restrâns dar foarte bogat. 

Sunt două exemple care ilustrează perfect teoria că un profesionist cu viziune și intuiție poate transforma un loc banal într-o destinație atrăgătoare. Turismul performant a depășit demult faza “sa identific ce am, ca să știu ce aș putea face”. Astăzi trebuie să știi ce poți dar să faci ce trebuie. Ideal este să dezvolți atracții și servicii cu caracter diferențiator până la unicate. Aceasta implică însă o bună cunoaștere a piețelor emitente țintă iar alegerea acestora depinde de o serie de factori pe care numai un minister i-ar putea influența printr-o politică bine gândită. Parafrazându-l pe Peter Drucker, un mare economist american și pioner al științei marketingului, scopul unui minister al turismului este să producă turiști. 

Întreagă activitate într-o destinație turistică trebuie să fie dedicată satisfacerii clientului. În acest scop vorbim despre un management al destinației, care să gestioneze dezvoltarea, funcționarea și promovarea turismului într-o unitate administrative-teritorială mai mică sau mai mare, individuală sau asociativă. Turism modern nu înseamnă să vinzi bilete de intrare, ci să creezi un parcurs turistic compus din elementele care constituie diversitatea unei destinații. În acest scop agenții economici privați și autoritățile publice trebuie îndrumate și ajutate să coopereze pentru a oferi produse și servicii complexe și complementare, care să satisfacă cele mai diverse dorințe și aspirații ale turiștilor autohtoni și străini.   

Utilizarea inovației și intuiției pentru diversificarea paletei de produse și servicii turistice oferite, ridicarea calității acestora și creșterea competitivității produselor și serviciilor turistice românești în fiecare destinație turistică ar trebui să fie o prioritate permanență a unui minister de resort. Trebuie să creem destinații turistice competitive iar acest lucru se realizează cel mai bine prin motivare și stimularea unui mediu concurențial onest, care să conducă la creșterea competitivității interne și internaționale a actorilor implicați în designul ofertei unei destinații.

Concurența motivează oamenii și rezolvă problemele existențe mai eficient și de durată decât controlul. Trebuie să abordăm turismul ca pe un sector național care să funcționeze pe baza unui cadru legal reglementat unitar, de la nivel central până la cel local. Nu vom avea un turism inovativ, calitativ și competitiv dacă nu asigurăm prin lege un cadru unic de organizare și funcționare a destinațiilor turistice locale și regionale. Acestea trebuie să fie coordonate de către organizații de management al destinației (OMD) a căror structură, funcționare, încadrare și, foarte important, finanțare permanentă să fie reglementate unitar printr-o lege a turismului. Asociațiile turistice de tip OMD existente, au fost create și funcționează doar acolo unde primarul sau președintele CJ au avut înțelegere și voință, după cum a știut și putut fiecare și nu beneficiind de un cadru legal unitar și bine întocmit. Gândiți-vă ce se întâmplă în prezent cu unele dintre acestea, acolo unde s-au schimbat primarii sau, după caz, președinții de CJ cu alții mai puțin înțelegători sau binevoitori și/sau acolo unde primarul reședinței de județ nu se înțelege cu președintele CJ. Adio turism competitiv!  

Am expus doar o mică parte din multitudinea de probleme cărora Ministerul Turismului ar trebui să le gasesca urgent soluții viabile. 

Nu am amintit nimic despre faptul că promovarea externă a destinației România trebuie să fie obligatoriu susținută și coordonată de ministerul de resort, care poate și este obligat să-și aducă un consistent aport la îmbunătățirea imaginii turistice și generale a țării. Acest aspect nu trebuie ignorat, cu atât mai mult cu cât imaginea țării trece prin grele încercări în ultima vreme, încât am putea spune că IMAGINEA ROMÂNIEI a devenit UN SINDROM AL DURERII NAȚIONALE. 

Sunt suficiente argumente și teme de atacat care justifica necesitatea unui minister al turismului activ și eficient. 

Dar, “chiar și asa”, vorba lui Firicel (Las Fiebinti), depinde de ce se vrea și cine va fi numit în funcția de lider al ministerului. Și pentru că tot l-am amintit pe Peter Drucker, iată ce spunea acesta despre lider: „Numai puțini lideri remarcă faptul că, de fapt, nu pot și nu trebuie să conducă decât o singură persoană. Și această persoană sunt ei înșiși.” Peter Drucker (1909-2005).

În concluzie, dacă nu dorim să practicăm un turism performant, dacă nu dorim să creștem numărul de turiști străini care ne vizitează anual țara, dacă nu dorim să creștem încasările valutare prin export turistic, dacă nu dorim să creștem numărul forței de muncă ocupate în turism, dacă nu dorim să contribuim prin promovarea turistică la îmbunătățirea imaginii țării noastre, atunci, cu siguranță, România nu mai are nevoie de un minister al turismului.

Epilog:
Există o legendă a bondarului care se potrivește foarte bine în cazul turismului românesc. Bondarul are o greutate de 4,8 gr., o lungime a aripilor de 1,45 cm dispuse într-un unghi de 6°. Conform legilor aerodinamicii el nu ar trebui să zboare. Dar, din fericire pentru el, bondarul nu știe acest lucru și zboară în continuare. Cam așa este și turismul românesc. El nu știe că, la ce și cum se-ntâmplă pe la noi, n-ar trebui să funcționeze, așa că merge înainte, chiar și așa, adică, oricum. Cred însă, că așa cum guvernul nu trebuie să fie un Trabant, nici turismul nu ar trebui să fie un bondar, ci mai degrabă o albină. Lapte avem, fie el și de oaie, și cu puțină miere parcă ne-ar merge mai bine. 

Dacă noul ministru și, implicit, ministerul nu își vor face treaba repede și bine, idea necesității unui Minister al Turismului va fi total compromisă pentru ani buni. 

Dar, poate se împlinește, printr-o minune neașteptată, rugăciunea lui Marian Oprisan: „Dă-ne Doamne mintea moldoveanului de pe urmă!“.  

Simion Giurcă, fost șef al Biroului de Promovare a României din Viena, este consultant în turism și expert în managementul și promovarea destinațiilor turistice