Tot ce se credea valid până acum în teoria economică este dat peste cap de o descoperire făcută în România. Când nimeni nu se mai aștepta la așa ceva, din deficitul uriaș, de peste 15 miliarde lei anual, al unui buget de asigurări sociale de stat, a apărut ceva despre care nici economiștii, nici orice om de bun-simț nu și-au imaginat că ar putea exista într-o gaură bugetară: RANDAMENTUL!
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Și nu orice fel de randament, ci unul mare de tot! Nu se poate ști exact cât de mare e această Fata Morgana a conceptelor economice, dar oricum, spune cel care i-a descoperit existența, este mai mare decât randamentul calculat și raportat, în urma investițiilor făcute, de administratorii fondurilor private de pensii.
Cel care i-a rușinat cu uluitoarea descoperire chiar și pe celebrii “cercetători britanici” este premierul României, pe nedrept ignorat până acum de ziarele tabloide ca posibilă sursă de senzațional, șoc și titluri uluitoare. “N-o să-ți vină să crezi ce COMOARĂ se ascundea sub ochii noștri, în cel mai falit loc!” “Miracol românesc! Pe cel mai putred sistem a înflorit primul randament!” “Tudose transformă în randament deficitul unui buget lipsit de investiții! După așa ceva, apa transformată în vin pare floare la ureche”.
În minuni crezi sau nu crezi. Nu are sens să le găsești explicații. E fără rost să te întrebi ce fel de randament poate exista într-un sistem care colectează cu forța contribuții de la salariații actuali pentru a plăti imediat pensii celor care au contribuit în anii tinereții. Și care, nemaireușind să colecteze suficient, acoperă gaura uriașă transferând bani din alte taxe, colectate pentru alte scopuri, de la contribuabili.
Cu toate acestea, arată premierul, “randamentul este mult mai mare la Pilonul I (n.r. la sistemul public de pensii, comparativ cu pensiile administrate privat) . Am constatat cu surprindere că statul e un mai bun administrator la acest lucru”. Motiv pentru care va tăia la jumătate contribuțiile virate în fondurile de pensii administrate de incompetenții privați, pentru a lăsa mai mulți bani în gestiunea politicienilor și funcționarilor statului, genii ale randamentelor.
Un astfel de adevăr miraculos, rostit atât de candid, te lovește în moalele capului! Tudose adevăr grăiește! Cum sistemul public de pensii este un uriaș Caritas, o schemă Ponzi în care din banii noilor intrați în sistem se plătesc imediat “randamente” “investitorilor” din trecut, iar raportul dintre contributori și beneficiari e tot mai precar din cauze demografice, chiar e o minune că întregul Caritas de stat nu s-a prăbușit mai repede. Deși falit an de an, cu deficite tot mai mari, este reînviat ca un zombi și ținut încă în mișcare prin transfuzii din alte corpuri bugetare.
Statul nu e doar cel mai bun administrator de scheme Ponzi, ci are și cel mai convingător “Unique Selling Proposition-USP” cu care atrage “investitorii” în sistemul lui: “Dai bani aici obligatoriu, cât stabilesc eu în fiecare an, altfel ești evazionist și te ia mama naibii în penal!” Un USP mai convingător nu ar putea emite vreodată echipele de marketing ale administratorilor privați de fonduri.
O minune chiar mai mare a “randamentului” este reușită de administratorul-stat cu pensiile speciale. Pentru această categorie de clienți, un miracol investițional lipsit complet de investiții face ca “randamentul” să crească cel mai mult chiar pentru cei care au contribuit cel mai puțin, pe perioadele cele mai mici. Mai sunt și minuni mai modeste, în care oameni cu aceeași vechime, pe același post, la aceeași instituție, dar ieșind la pensie în ani diferiți au constatat că au fost miruiți cu "randamente" diferite din cauza unor schimbări legislative. Mare-i grădina randamentului!
Dar tocmai aceasta este frumusețea randamentului obținut de stat! Conceptual, lipsește cu desăvârșire, însă are sublimul posibilității de a fi cât vrea mușchiul celui care îl oferă, nedând de la el, ci din ce ia cu forța de la alții. Și chiar mai minunat, nici măcar nu poate fi calculat. E “randament din pix”, poezia ultimă a filosofiei economice tudosiene, de natură a ne da încredere că o să fie bine ca să nu fie rău în tot ce va întreprinde și pe mai departe Guvernul celor mai buni administratori.
