Drama agentului de turism

Alin Burcea
Alin Burcea
scris 28 aug 2015

Ce suntem noi, agentiile de turism?

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mai nimic...
Întrebați-i pe hotelieri! Ei consideră că reprezintă Alfa și Omega, ei au investițiile mari, ei bagă banii! Dacă nu ar exista ei, hotelierii, cu hotelurile lor, noi nu am avea niciun fel de activitate..

Dacă un hotel nu se vinde pe piață, cine este de vină? Agenția de turism, pentru că și-a pus un comison mare, nu-i așa?
Nimeni nu spune că tariful agenției este dat de...hotelier! El stabilește politica comercială, el își face tarifele, el își cunoaște cheltuielile.
Și-a pus cineva, vreodată, întrebarea cât rău fac hotelierii care, atunci când nu se vinde hotelul lor, vin și fac oferte speciale sau last minute, la prețuri sub tariful contractat cu agenția? Și blochează vânzarea prin agenții... A analizat cineva, vreodată, acest aspect?
A comentat cineva, vreodată, faptul că hotelierii dau tarife mult mai mici către sistemele de rezervări, punând agenția de turism în situații, câteodată, penibile?
În plus, dacă turiștii străini nu vin în România, cine este vinovat?
Ghici!
Evident, agențiile de turism!
Nimeni nu vorbește de haosul în promovarea României, de faptul că, practic, astăzi România nu are brand! Nimeni nu vorbește de faptul că nu există facilități pentru incoming, pentru aducerea de turiști străini! Se întreabă cineva de ce 1.500 de agenții "cară" români în străinătate și doar 30 aduc străini în România? Cui îi pasă?
Și, nu în ultimul rând, care este optica guvernului?
Păi, care sa fie? Hotelurile au TVA 9% peste tot! La cazare și mic dejun am făcut în perioada cât am lucrat la Ministerul Turismului. De la 1 ianuarie, și masa în restaurantele hotelurilor a intrat la 9%! Deci, la orice serviciu în hoteluri, TVA ul este 9%!
Dar, evident, "directiva europeană" nu permite ca agențiile, la prăpăditul de comison pe care îl au, să aibă TVA 9%! Nuuuu, TVA-ul este de 24% pentru acești "nemernici", nu-i așa?
Și totuși, întrebați-i pe hotelieri. Oricâte sisteme de rezervări internaționale ar exista, 75% din vânzari le fac agențiile de turism!

În concluzie, cine suntem noi, agențiile de turism?
Noi suntem cei care aduc turiștii în Romania. Fără noi, 75% dintre clienții hotelurilor nu ar exista.
Noi ducem 80% dintre români în străinătate!
Cu toate astea, noi suntem de vină dacă prețul vacanței este mare, dacă plouă sau dacă este murdar în camera de hotel!
Noi avem, astăzi, cel mai mare TVA din turism.

Noi, agențiile de turism, suntem răul cel mai mare! Haideți, zic, să ne apucăm de altceva!

Alin Burcea este vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT) și patronul agenției de turism Paralela 45.

viewscnt
Afla mai multe despre
alin burcea
agentii turism