Parafrazându-l pe Preda, aș spune că ”dacă educație nu e, nimic nu e”. Nici sănătate, nici autostrăzi, nici parlament si nici guvern. E poate pentru prima dată că, în sfârșit, acest lucru fundamental nu mai pare un simplu ”moft pentru cei bogați” și nici o chestie care-l cam sâcâie pe un fost primar de sector, un mare latifundiar sau un mare investitor în hotelăria românească.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În sfârșit, acest adevărat flagel al lipsei de educație se vede din ce în ce mai clar că nu poate fi suplinit în făcături de academii ce împart diplome de masterat la ”fără prezență” și le trimit în ciuda destinatarului care nu înțelege de ce și se scuză candid că nu e vinovat, căci nici măcar nu a fost la vreun curs. Și dacă a trecut vremea ”Pactului de la Varșovia”, unde tovarășii se băteau în grade, acum se înnobilează cu câte un titlu de doctorat. Acest titlu este obținut în unele cazuri pe baza muncii unui mic sclav din subordine, pe care nu-l duce mintea decât să plagieze ce găsește pentru a-și rezolva misiunea. Rezultatul este că de fapt își bagă șeful pe sticlă la huiduieli, iar acesta se apără sincer negând plagiatul. Și chiar are dreptate, căci el nici nu a fost în stare să plagieze: a făcut-o micul subaltern ajutat de o onorată comisie, care a validat cu bună știință impostura aristocratului doctorisit de sfânta alma mater.
S-a ajuns până la parodia socotirii în procente a cotei de plagiat, în speranța că poate se găsește o limită minimă de sub care plagiatul e cinstit, ca și pentru paguba adusă de abuzul în funcție, căci, într-adevăr, sunt culpe înrudite. De remarcat este faptul că exemplul cel bun nu vine de la Bruxelles (sau poate pleacă la Bruxelles?), ci de la vicleanul Vladimir, care invitându-se la o ședință a academiei, curios să vadă de unde are în guvern și în servicii atâția academicieni, l-a sfătuit pe președintele numitei instituții să-i păstreze în academie, dacă tot sunt atât de meritoși, pentru că el, în guvern, are nevoie de oameni dedicați funcției publice și nu de astfel de ”somități”.
Cum, ce-i drept, examen pentru funcția de ministru nu există, atunci cum se poate demonstra altfel decât prin nobilul titlu de Doctor că poți fi un bun ”conducător”? Păi ce greutate mai mare poate avea opinia unui fost securist, dacă reportera i se adresează cu ”Domnule Profesor”, iar un alt fost înalt funcționar public se ofusca în direct atunci că i se spune ”fost” și replica cu furie că dânsul este (!) profesor universitar la facultatea de drept și nu un ”fost”. Nici nu se înjosește Domnia Sa să vorbească cu orișicine din platou, excepție făcând Dumbo, avocatul de serviciu care le știe pe toate și este coleg cu ”fostul” la facultate.
În industria hotelieră, însă, nu doctoratele sunt problema, ci socotitul și cititul. Și mai groaznic e că nici măcar aceste două calități înalt academice nu mai sunt o problemă. Deunăzi întrebând câțiva manageri din hotelăria autohtonă cum și pe ce baze își recrutează oamenii, ce calități urmăresc la recrutare, răspunsul lor a fost un hohot de râs. Calități ? Păi să vina măcar și într-un picior, și fără o mână, și complet analfabeți, dar numai să vină, căci a găsi oameni dornici să muncească (ceea ce este diferit de oameni dornici sa fie angajați..) în acest domeniu, ca și în multe altele, este o provocare mult mai mare decât aceea de a fi găsit trei kilograme de carne și o sticlă de untdelemn pe vremea împușcatului. Criza de forța de muncă a ajuns la paroxism. Tot recrutând, fuge dincolo până și angajatorul. Parcă e în bancul cu primul bordel deschis in București, unde, după multe peripeții, clientul întreabă exasperat ”unde sunt fetele”, iar ”administratorul” răspunde simplu că fetele au plecat, dar ce părere are clientul de organizare?
Situația forței de muncă a devenit atât de gravă încât știu manageri de hoteluri care au fost nevoiți să renunțe la grupuri de turiști pentru că nu aveau cu cine să-i primească în hotelul lor! Mai mult, un manager din Poiana Brașov îmi povestea că exact în dimineața când trebuia să primească un grup pentru un eveniment organizat pentru societatea clientului în hotel, s-a trezit pur și simplu fără oamenii care lucrau în departamentul de evenimente, fiindcă plecaseră cu o seară înainte, găsind joburi pe un vas de croazieră. Ai dracu’ olandezii ăștia cu Shengenul lor, că dacă am intra mai repede, poate că nu ar mai pleca nimeni, ca să le facem în ciudă!
Analizând un pic mai de-aproape ce este totuși la îndemâna oricărui patron pentru a ameliora cătuși de puțin această situație, ajung la un punct care, cu siguranță, nu mai este în asentimentul ”colegilor mei academicieni”: modul în care ”bossul” român își tratează de multe ori angajații (nici nu îndrăznesc să scriu ”colaboratorii”, ca în țara în care trăiesc de 30 de ani). Aici nici măcar nu este vorba de salariu, care e stabilit în mod normal în funcție de cum poate firma să performeze. E vorba în schimb de un minim de considerare ce trebuie acordată oricărui angajat cât de ”analfabet, hoț, mincinos etc.” ar crede ”bossul” că e acest angajat. Relația rudimentară de tip sclav-stăpân de sclav aparține unor timpuri revolute.
Această cultură se construiește cu lucruri simple care încep cu un simplu ”Bună dimineața Dorel, ești în formă? Ce-ți face soția ta, Tamara?” Lucruri mici cu impact mare pentru Dorel. Adică aceasta înseamnă că-i spui că există, că-l vezi și că îți și pasă de el (bun, poate de soție nu-i nevoie să-l întrebi...). Dar a arăta un pic de empatie oamenilor cu care lucrezi e poate mai mult decât o sută de lei în plus la salariu! Greu de crezut, nu-i așa? N-am să-l uit pe ministrul român care a venit odată să mă viziteze la universitatea hotelieră unde lucrez și, când ne-am așezat la masă și l-am întrebat unde îi este șoferul, că poate îi este și lui foame, mi-a răspuns că ”asta nu e treaba lui”. Atunci ce să mai pretindem de la un simplu manager de hotel?
E clar că nici cei pe care cu greu îi mai poți atrage în industria hotelieră nu sunt aceiași cu cei care au terminat medicina, însă sunt oameni și ei a căror formare nu depinde numai de școală și de familie, dar și - sau în special - de managerii care le devin șefi și care au un rol de bază în educarea acestor tineri.
Educare necesară nu numai pentru a fi bun la jobul respectiv, dar și în viață. Industria hotelieră e o afacere făcută de oameni pentru oameni, iar dacă echipa este bună, atunci ea poate face cadou oaspetelui lucru cel mai important și apropiat de dragoste: un moment de fericire. Dar dacă educație nu e, nimic nu e.
Prof. Dr Ing. Ray F. IUNIUS este Director de dezvoltare și profesor la Ecole hôtelière de Lausanne si Universitatea din Lausanne (HEC). Ray are un doctorat în științe tehnice de la Universitatea Transilvania din Brașov, un master și un doctorat in Management de la Universitatea din Lausanne. El este autorul unor cărți și a numeroase articole în domeniul managementului serviciilor
