Guvernul aruncă piatra de moară la gâtul magazinelor nealimentare din centrele comerciale

Laurenţiu Ilie
Laurenţiu Ilie
scris 25 nov 2020

După ce că au fost închise în lockdown și se zbăteau la limita supraviețuirii, după ce că mall-urile le cer chirii și pentru acele luni în care au fost închise, Guvernul aruncă și el o piatră de moară la gâtul tot mai fragil al magazinelor nelimentare din centrele comerciale, obligându-le să se închidă în weekend-uri, în orașele declarate în carantină. În aceleși timp, însă, supermarketurile din aceleași centre comerciale rămân deschise, pentru că așa a hotărât Guvernul, și vând în mare parte aceleași produse nealimentare ca magazinele proaspăt închise. Cum de s-a ajuns la această decizie este greu de înțeles.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Decizia, deși se dorește, probabil, una care să protejeze populația de infecția Covid-19, nu doar că n-are niciun sens, ci chiar va provoca un efect total opus celui așteptat de stat: lumea se va îngrămădi de acum în singurul loc de unde mai poate face cumpărături, adică în supermarket. Măsura închiderii magazinelor nealimentare nu este, doar, o discriminare flagrantă a acestora, ci și o modalitate care va duce la creșterea numărului de infectări. Interesant este faptul că supermarketurile s-au dovedit locurile cu cele mai mari riscuri de infectare cu Covid-19. DSP-ul englezesc, celebrul NHS (Național Health Service), a concluzionat că cea mai mare rată de infectare (18,3 %) este în supermarketuri. În acest context, ce face România? Exact pe dos: închide tot, mai puțin supermarketurile.

Ce ar trebui să facă statul ca să iasă din corzile în care intră singur CITEȘTE ȘI Ce ar trebui să facă statul ca să iasă din corzile în care intră singur

Pentru micile magazine nealimentare, lovitura primită închizându-se sâmbăta și duminica poate fi fatală, pentru că din vânzările pe o săptămână, jumătate erau făcute, de fapt, în weekend. România n-ar fi trebuit să facă altceva decât să privească în jur, pentru că alte state europene, atunci când au decis închiderea magazinelor din mall-uri, pentru a reduce traficul, tocmai pentru a nu face discriminări au interzis vânzarea în supermarketuri a produselor altele decât cele alimentare.

Guvernul aruncă piatra de moară la gâtul magazinelor nealimentare din centrele comerciale

Principiul este simplu: dacă vrem să reducem traficul, lăsăm oamenii să vină să-și cumpere doar strictul necesar, alimente și produse de igienă. Restul poate fi cumpărat online.

Guvernul aruncă piatra de moară la gâtul magazinelor nealimentare din centrele comerciale

Este și profund anti-concurențială măsura luată de statul român, pentru că oferă șansa doar unora să poată vinde produse nealimenatare precum lenjerie, electronice, tigăi, în timp ce magazinele specializate, ce vând aceleași produse, sunt închise! Practic, toți clienții se duc să-și cumpere acum bunurile nealimentare doar din supermarketuri, cărora li se pune pe tavă o clientelă în mod nedrept față de ceilalți comercianți. Oare Consiliul Concurenței, cel ce veghează pentru respectarea legilor concurenței, nu se sesizează la această distorsiune severă?

Guvernul aruncă piatra de moară la gâtul magazinelor nealimentare din centrele comerciale

Cele mai afectate de această măsură sunt, de fapt, firmele locale, care cumulează mii de angajați. Din datele RoRetail, asociație ce grupează peste 1.000 de magazine, majoritatea acestora se află deja pragul insolvenței.

În concluzie, Guvernul ori trebuie să aplice logica de bun simt și să țină deschise toate magazinele, pentru a rarefia traficul, ori, pentru a fi consecvent cu propriile decizii și cu libera concurență, dacă decide să închidă magazinele nealimentare, atunci trebuie să interzică vânzarea produselor similare și în supermarketuri! În acest din urmă mod, pe lângă faptul că traficul efectuat pentru achiziții de alte produse decât cele alimentare se va reduce, se va respecta și un principiu de anticoncurență. Dacă optează, însă, pentru închiderea magazinelor, statul trebuie să vină urgent cu o schemă de ajutor pentru acestea, deoarece magazinele vor continua să înregistreze cheltuieli cu chirii, salarii etc., pe care pur și simplu nu mai au de unde să le susțină. Știm însă că nici statul nu mai are banii de astfel de ajutoare.

Sperăm însă că logica, atât sanitară, cât și cea economică, va învinge și Guvernul va decide să mențină toate magazinele deschise!

Laurențiu Ilie este proprietarul lanțului de magazine KitchenShop, ce comercializează ustensile de bucătărie, cu experiență în management, conducând firme din industria software, comerț sau presă. A fost acționar la mai multe firme, printre care și la ziarul Bursa

viewscnt
Afla mai multe despre
magazinele nealimentare
guvern