La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 7 nov 2017

Mai știe cineva că „Marele Octombrie” care a condus la formarea Uniunii Sovietice a fost în noiembrie? Pe calendarul gregorian așa este. Acum exact 100 de ani, ruși pauperi și soldați ai marinei, la capătul unui război epuizant, s-au adunat la Petersburg să #reziste țarului. Aveau în fruntea lor niște tovarăși cu finanțări dubioase din Occident și o agendă pe care istoria de un veac a comunismului a dezvăluit-o drept oribilă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Oricât de îndreptățite ar fi fost nemulțumirile oamenilor de rând care au ieșit atunci în stradă, nimeni nu le reține motivațiile la un secol de atunci. Îi consemnăm a fi o masă de manevră, gloată amorfă decervelată, lipsită de simț istoric. A contat ce voiau cei care i-au pus în mișcare. Revoluția a fost bolșevică. Punct.

La 100 de ani de la zorii înnegurați ai URSS, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi. Nu mai este proletară, ci cool-hipsteristă, eco, corect politică, funky, exhibiționistă. Zămislită din universitățile americane unde a pătruns cu putere teoria critică a Școlii de la Frankfurt și marxismul cultural, această stângă radicală s-a insinuat treptat în lumea dezvoltată și – perfidă – și-a croit drum în nebăgarea de seamă a celor care nici măcar nu știu că este noua față a socialismului internaționalist.

 Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Finanțări masive și parazitarea uneori la nivel foarte înalt a instituțiilor din SUA și țări europene au dus curentele neo-marxiste în puncte de unde ideologia lor – din care corectitudinea politică este doar suprafața – a ajuns la o largă acceptare în societate. Ar mai fi avut poate răbdare să cucerească noi minți înainte de dezlănțuirea proiectului care – ca și comunismul – are ca țintă dezintegrarea societății așa cum o știm.

Câștigarea alegerilor prezidențiale din SUA de către Donald Trump cu o agendă conservatoare, a naționalismului economic și populistă, a făcut însă extrema stângă să turbeze. Are opoziție fățișă, pierde finanțări, agenda statului american se schimbă, dispare ca agent de promovare a teoriilor neo-marxiste în lume.

Radicalii ies violent și devoalează adevărata agendă: disoluția a orice a fost pilon pentru o societate stabilă, respectiv familie, națiune, biserică și instituții. Este ce a vrut și comunismul internaționalist la origine, dar s-a împiedicat undeva pe drum, împotmolit în sabotajul popoarelor tradiționaliste ale țărilor unde s-a înfipt.

Un individ fără credință, fără nație, fără statornicia dată de preceptele dobândite în familie și chiar fără gen, este proiectul de cetățean (al lumii) pe care ni-l propune noua extremă stângă. Națiunea americană se dovedește robustă și respinge însă provocarea fățișă a neo-marxiștilor. Este norocul lumii întregi.

Românii fug în străinătate fiindcă țara lor nu produce capital CITEȘTE ȘI Românii fug în străinătate fiindcă țara lor nu produce capital

Mai țineți minte cum românilor, abia ieșiți din regimul socialist, li s-a spus că nu sunt o națiune, ci o turmă de patibulari? Că România este o țară care are forma fecalei și o inimă ca un cur, româna este o limbă pe care ar trebui să încetăm să o vorbim, Eminescu reprezintă cadavrul nostru din debara, iar în istorie toți vecinii au urinat pe noi?

Nu erau vorbele unui excentric menite a atrage atenția. Era chiar linia directoare a noii extreme stângi deghizate. Atacul, inspirat de la teoria critică a Școlii de la Frankfurt, are scopul frângerii voinței, a diminuării respectului de sine, condiție a reușitei subversiunii.

Și în 1997, când o coaliție „pro-occidentală” a câștigat puterea, această agendă a proliferat. Dacă pentru economie neoliberalismul ne spunea că este bine că ne dezindustrializăm și să vindem fabricile străinilor pentru un dolar, în zona academică și în media pătrundea cu putere marxismul cultural și teoria critică. Șocul a fost mare când primul manual alternativ de istorie era în această linie, iar în cuprinsul său o prezentatoare TV avea aceeași expunere cu Decebal, despre care tot ce se spunea era ca a fost un rege al dacilor și avea „buze senzuale”.

Clienții captivi ai noului țar al energiei din România CITEȘTE ȘI Clienții captivi ai noului țar al energiei din România

„Așa?! Și ce mare nație românii?! Au dreptate. Suntem varză!” Nu au fost puțini cei care, chiar dacă nu au aderat, măcar au privit cu îngăduință această abordare adăpată de la teoria critică. Nu știau că este parte a subversiunii.

O confirmare că nu era nimic în neregulă cu românii și istoria lor o avem acum, când SUA sunt sub același asalt al neo-marxiștilor. Dacă despre români se mai poate obiecta că nu au excelat la scară istorică, în schimb chiar despre cea mai mare națiune din lume se spun lucruri care o desființează.

Ce afirmă teoria critică: SUA sunt o țară fondată de rasiști, s-a ridicat pe sclavagism și pe războaie îndreptate către exterior, Constituția este depășită, Părinții Fondatori ai Americii nu erau chiar ușă de biserică, iar acum națiunea este dominată de intoleranță pentru că nu acceptă migranți. O furie pentru dărâmarea unor statui ale unor personalități din istoria sudului Americii din acest an a stârnit îngrijorare printre cei vigilenți: următorul pas va fi să se îndrepte împotriva unor personalități ale începuturilor SUA, precum George Washington, Thomas Jefferson, Benjamin Franklin sau James Madison, pe motivul că au fost proprietari de sclavi.

Ce faci când Fiscul îți cere să traduci rapid căruțe de documente? CITEȘTE ȘI Ce faci când Fiscul îți cere să traduci rapid căruțe de documente?

Ca și în România acum 20 de ani, națiunea americană este încercată până la limitele unde această teză poate fi împinsă, în chiar cel mai concentrat vad de atenție al ei, liga profesionistă de fotbal american NFL. Un protest lansat anul trecut de vedeta echipei San Francisco 49ers, Colin Kaepernick - care îngenunchea la intonarea imnului pentru a semnala cazurile persoanelor de culoare ucise de poliști americani - s-a generalizat în întreaga ligă.

Tot mai mulți jucători au ales să îngenuncheze, iar demersul a fost promovat tot mai mult ca fiind unul îndreptat nu atât împotriva incidentelor cu focuri de armă în care erau implicați polițiști, ci în general contra rasismului și istoriei rasiste a țării.

Protestul s-a polarizat în momentul în care președintele Trump a condamnat pe contul său de Twitter inițiativa ca fiind o formă de lipsă de respect față de steag și față de imn. Stânga democrată face un pas greșit și încearcă să folosească momentul ca pe o nouă bătălie în războiul de uzură contra lui Trump. Mai mulți jucători și media se raliază.

Unde a greșit Milton Friedman: statul nu poate fi eficientizat cu \ CITEȘTE ȘI Unde a greșit Milton Friedman: statul nu poate fi eficientizat cu "injecții" punctuale de piață

Trump plusează. Le spune proprietarilor de club că ar trebui să le solicite imperativ jucătorilor lor să nu îngenuncheze, iar dacă nu respectă cerința să fie dați afară. Precedentul exista pentru că deja Kaepernick – al cărui sindicat a fost pus în legătură de presa americană cu finanțări ale fundației Media Matters sponsorizată de miliardarul George Soros -  nu obținuse un contract la începutul acestui sezon, mai multe cluburi preferând să nu importe potențiale probleme de vestiar.

Din nou stânga liberală se raliază, iar de data aceasta intră în joc inclusiv corporațiile din domeniul sportului. Jerry Jones, proprietarul echipei Dallas Cowboys, alege să îngenuncheze împreună cu echipa, Robert Kraft, deținătorul campioanei New England Patriots, afirmă că stă alături de sportivii săi care aleg să protesteze, iar mai mulți președinți de cluburi taxează ca aducătoare de divizare în societate declarațiile lui Trump.

Echipa Pittsburgh Steelers alege să rămână la vestiare în momentul intonării imnului, ca protest față de mesajul de la Casa Albă. Chiar și jucătorul Alejandro Villanueva, fost militar în Afghanistan, care inițial s-a prezintat singur la ceremonie, afirmând că are un respect deosebit pentru steag, imn și țară, este nevoit să bată în retragere. Spune că îi pare rău că nu a fost solidar cu colegii săi.

Este însă și punctul de unde apare riposta. Vedeta echipei Green Bay Packers, Aaron Rodgers, unul dintre cei mai buni jucători pe postul de quarterback din toate timpurile, afirmă că, în semn de solidaritate, colegii săi ar trebui să se prezinte pe stadion cu brațele legate unii de alții, pentru a nu îngenunchea nimeni. Face același apel la suporterii lor. Deși este organizat după principii corporative, clubul din Green Bay, statul Wisconsin, nu are proprietar, fiind deținut de municipalitate și de locuitori. Sunt suporterii cei care trebuie să dea semnalul, spunea Rodgers. Și l-au dat!

De aici protestul se întoarce împotriva inițiatorilor lui, iar în suferință intră întreaga ligă. Spectatorii aleg să boicoteze parțial campionatul, la îndemnul președintelui. „Devin meciurile din NFL plictisitoare sau este doar imaginația mea magnifică? În orice caz, eu nu le mai urmăresc”, scrie acesta pe Twitter. Audiențele TV scad cu 5-7%, echivalentul a 1 milion de telespectatori, iar pentru Fox, canal cu mai mulți telespectatori de orientare conservatoare, prăbușirea este de 20%.

Suporteri supărați ai clubului Pittsburgh Steelers își postează filme pe portalul Youtube în care dau foc tricourilor echipei lor, spunând că aleg America în fața protestului lipsit de respect al celor care au fost până de curând favoriții lor.

Președinții de cluburi se clatină în momentul în care Trump le cere americanilor să închidă televizorul sau să nu meargă la stadion. Jones de la Dallas Cowboys spune că protestul trebuie să înceteze și afirmă că cine nu se va supune va părăsi echipa.

Spectatorii au protestul lor. Pleacă în număr mare din tribune la intonarea imnului pentru a nu participa la momentul infam al îngenuncherilor. Tot mai multe stadioane oferă spectacolul tribunelor goale.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

Postul TV de sport ESPN se repliază și el după ce a susținut protestul jucătorilor, lepădându-se de realizatoarea Jemele Hill care a intrat în contre pe Twitter cu președintele Trump. Este o decizie de business, urmare a hemoragiei de telespectatori. Numai luna trecută, ESPN a pierdut 480.000 de abonați, echivalentul a 15.000 de clienți pe zi.

Nu este neapărat o victorie a lui Trump, dar este o  înfrângere a marxismului cultural pe pământ american. Protestul se dezumflă, cu ultimele pâlcuri răzlețe hărțuite de la Casa Albă. Întrebându-se de ce liga profesionistă de fotbal american are scutiri de taxe, președintele afirma că șefii de cluburi ar trebui să ia măsuri împotriva celor 2 duzini de jucători care încă aleg să îngenuncheze la imn.

Noua extremă stângă identitară se dovedește a fi marginală. Într-un interviu acordat pentru CBS, fostul șef al campaniei lui Trump, Steve Bannon, declara că așa-numita „rezistență” este cea care îi va face pe republicani să recâștige Camera Reprezentanților, în detrimentul democraților. Definind-o ca „excesivă” („over the top”) și „nebună” („insane”), cel care a ocupat poziția de chief-strategist la Casa Albă până în această vară, afirma că „rezistența” este în afara gândirii americane mainstream.

Cu gândul bun că nici în România, în pofida finanțărilor consistente și a activismului din mediul universitar, teoria critică, de asemenea, nu a prins și am rămas loiali ideilor de biserică, națiune și familie, ne uităm cu inspirație la priveliștea Americii care respinge noua extremă stânga internaționalistă la 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a răvășit Rusia.

Houston, au o problemă. Jucătorii echipei Texans încep meciul cu tribunele goale.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

Baltimore, orașul cu revolte rasiale acum 2 ani, nu susține protestul.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

Delfinii din Miami, la primul meci de acasă după uraganul Irma, au tribune goale.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

New York este un oraș liberal numai până la un punct. Giants are tribune neocupate.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

Prezență mică pe stadionul din Cincinnati la meciul echipei Bengals.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

Tribune goale și la Jacksonville.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

 

La Chicago, orașul de unde a venit Barack Obama, spectatorii ascultă de Trump.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

Chargers s-a mutat anul acesta de la San Diego pentru a găsi la Los Angeles tribune goale.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

Joc de prime-time în nocturnă pentru New York Jets, dar publicul refuză să vină la ceremonie.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

Finaliștii de anul trecut de la Atlanta Falcons sunt ignorați la început de meci de fani.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

viewscnt
Afla mai multe despre
donald trump
sua
america
nfl