La ce folosesc agențiile astea de turism?

Alin Burcea
Alin Burcea
scris 28 dec 2018

Bănuiesc că așa se întreabă oamenii aceștia din Guvern și liderii partidelor politice, în cazul fericit în care, totuși, își pun această problemă. Ținând cont de cum ignoră acest subiect, e clar că nu prea înțeleg rolul agențiilor, iar singura ocazie în care se gândesc la ele e, poate, atunci când pleacă în vacanță și le folosesc.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Altă explicație nu pot găsi faptului că dezinteresul tuturor celor din administrația publică este total față de activitatea noastră și pornesc de la premiza că acești oameni de decizie pur și simplu nu știu și nu înțeleg cu ce se mănâncă acest subiect. Păi, rolul nostru cel mai important este să "mișcăm" oamenii de colo-colo și să le vindem vacanțe la locul lor de domiciliu. Adică, de exemplu, o agenție de turism le vinde clujenilor litoralul românesc sau bulgăresc în Cluj.

Agenția face contracte cu hotelurile și se "bate" pentru tarife și condiții cât mai bune pentru turiștii săi. Cu toate acestea, guvernul nu are "ochi" decât pentru hotelieri. Lor le-a scăzut în mod repetat TVA-ul, ajungând până la 5% și, în ritmul ăsta, e posibil să-l scadă până la 0 în curând. Îi pasă cuiva că agențiile au TVA 19%? Nimănui!

Mic dicționar corporatist în relația cu autoritățile CITEȘTE ȘI Mic dicționar corporatist în relația cu autoritățile

Cum reușesc hotelierii aceste reduceri? Păi, ei au cazare, au săli, partidele își fac conferințele și congresele la ei, cu plata aproape zero... E normal să fie apreciați. Noi ce să le oferim partidelor politice? Un discount din comisionul nostru care și așa rareori trece de 10%?

Nimeni nu înțelege avantajul de a aduce turiști străini, adică "bani proaspeți" în țară. La turismul intern doar circulăm banii între noi - nu e rău, dar nici grozav. Avem programul cu voucherele date de guvern, care e bun pentru hoteluri, nimic de zis,  dar și aici este același lucru: sunt doar niște bani din buget. Agențiile, și în acest caz, câștigă mai nimic, dar, în schimb, lucrează foarte mult la proceduri.

Ce le pasă însă hotelierilor români? Ei au hotelurile pline, TVA aproape zero, impozit specific mic, și au o atitudine arogantă și agresivă față de agenții, minimalizându-le rolul lor în circuitul turiștilor, de la început și până intră în hotel. Și ne mai mirăm că doar 50 de agenții aduc turiști străini, în timp ce 2.500 duc turiști români în străinătate?

Hotelierul turc, grec, spaniol, ne tratează cu respect, ne oferă vacanțe gratuite nouă, agențiilor, în timp ce hotelierul român ne cere banii în avans în noiembrie, ca să își renoveze hotelurile tot pe banii noștri.

Lecția lui Mises: economia nu trebuie \ CITEȘTE ȘI Lecția lui Mises: economia nu trebuie "umanizată", ci înțeleasă ca profund omenească

Legislația garantării pachetelor turistice este facută aproape în bătaie de joc, pripit și pe ultima sută de metri, iar proiectul legii turismului este o aiureală, care nu ne ajută cu nimic..

 

Bugetul de promovare al Ministerului Turismului nu a fost consumat în totalitate nici în 2017 și nici în 2018. Este incredibil, dar adevărat!

Nu există facilități pentru construcția de hoteluri... Deci unde să cazăm turiștii străini?

De la Ploiești la Brașov, în regim PPP CITEȘTE ȘI De la Ploiești la Brașov, în regim PPP

Asta face ca România să aibă circa 2,5 milioane de străini pe an, față de Bulgaria - 8 milioane sau Franța, 80 de milioane! Cei 40 de milioane de turiști care vin anual în Turcia ajută această țară să depășească starea proastă în care se află economia turcă. La fel, turismul este cel care ajută Grecia să iasă din cea mai mare criză a ei.

Cum de nu înțelege nimeni că industria turismului poate să aducă prosperitate României? Până când nu se va înțelege acest lucru, agențiile de turism din România vor trimite turiștii acolo unde sunt apreciate, adică Turcia, Grecia, Spania, Bulgaria..

Alin Burcea este proprietarul agenției de turism Paralela 45 și fost președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), iar opinia îi aparține strict acestuia

viewscnt
Afla mai multe despre
burcea
agentii
tva