"Mai dă-l în mă-sa de Covid!"

Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 21 iul 2020

Ne tragem din ciobănașul Mioriței care, atunci când a aflat că și-au pus unii în cap să-l omoare și să-i ciordească oile, s-a purtat de parcă nu era problema lui. S-a apucat să cânte deprimat la fluier, să facă pe romanticul și n-a făcut nici cel mai mic efort ca să-și salveze viața. Băiat de-al nostru, din popor, ciobănașul s-a resemnat cu nenorocirea de care aflase de la biata oaie și și-a văzut în continuare de ale lui, lăsând în urmă-i o minunată legendă despre un popor care a ajuns mai târziu să se lupte cu ghearele și dinții pentru tigăi, la reducere, la hypermarketuri, să se războiască cu termometrele îndreptate către frunți la intrarea în magazine, să se ia la trântă cu conspirațiile lui Soroș și Bill Gates, dar care nu se bate niciodată cu destinul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Nu știm exact cum s-a terminat legenda Mioriței, însă nu m-ar mira ca ceilalți doi ciobănași, ungureanul și munteanul, să-și fi amânat, din lene, planul oribil de pe o zi pe alta și totul să se fi sfârșit într-o beție în trei cu manele, împăcare și pupături, asezonată de o masă bogată cu oaia turnătoare la rotisor.

Zilele trecute mi-a ajuns la urechi o poveste 100% adevărată, care bate Miorița la fund. Un prieten care locuiește la casă, în aceeași curte cu părinții (o să-l numesc "P"), s-a întors cu vreo zece zile în urmă de la munte, unde plecase să petreacă weekend-ul cu nevasta și copiii. Ajuns acasă, duminică seara, mi-a trimis un mesaj pe whatsapp:

"Băi omule, cred că mama e pe moarte".
"De ce crezi?"
"E terminată. A avut o răceală și acum a afectat-o la plămâni. Parcă s-a degradat de tot în două zile".
"Vezi să nu aibă Covid".
"Nu știu, frate. O fi. Deși cred că de la diabet i s-au terminat plămânii".

Cu câteva zile înainte, la el la serviciu, undeva la stat, unde el și ceilalți angajați au permanent contact cu publicul, o colegă se simțise și ea rău. S-a dus la doctor, i s-a făcut testul Covid și a ieșit pozitiv. Credeți că a urmărit cineva "contacții" femeii și a luat la puricat clădirea cu zeci de angajați, ca să-i testeze urgent pe toți colegii și să-i depisteze pe cei care au virusul? Nimic din toate astea, după cum mi-a povestit relaxat P. Veniseră unii cu halate și măști care au dat prin clădire cu niște "fâs-uri", și asta a fost tot. Cei de la DSP, destul de relaxați și ușor plictisiți, le-au spus atunci tuturor colegilor femeii infectate că, dacă au simptome, să vină ca să li se facă teste gratuit. Dar dacă n-au nimic și vor să li se facă testele, să se ducă la privat. Colegii n-au fost dispuși să scoată din buzunare câte 300 de lei pentru un test la clinicile private, mai ales că fiecare mai avea încă 3-4 membri în familie care ar fi trebuit testați și ei, iar cheltuielile s-ar fi ridicat undeva la peste 1.200 de lei. Și de ce să-i cheltuiești aiurea dacă tu te simți bine? Nu e mai ușor și, în plus, nu te costă nimic, să crezi că totul e o conspirație mondială pusă la cale de Bill Gates, care nu se mai satură de făcut bani din orice? Pe de altă parte, nu înțeleg deloc nici Guvernul. Le dai vouchere bugetarilor ca să se relaxeze, le suporți vacanțele an de an, favorizându-i față de angajații de la privat, dar, în schimb, nu ești în stare să acoperi costul testului Covid pentru fiecare român, ca să ții sub control o situație cu adevărat gravă. Cu banii pe voucherele de vacanță pentru 3-4 ani testezi de Covid toată România. Le dai vouchere bugetarilor sub pretextul că ai grijă de sănătatea lor și îi trimiți la odihnă și că, în paralel, ajuți și turismul românesc, iar acum, când Covid 19 amenință sănătatea românilor și a pus la pământ turismul, nu faci efortul să testezi gratis populația?

Câteva zile mai târziu, mama lui P s-a simțit rău și a dus-o la spital. I-au descoperit glicemie ridicată și ceva probleme la plămâni, însă pentru că tot ajunsese la doctor, i-au făcut femeii și un test Covid gratuit. Asta era într-o luni. Femeia a venit acasă, s-a simțit ceva mai bine, s-a întâlnit cu vecinii, a mai bârfit cu ei, a mâncat la masă cu băiatul, nora și nepoții și s-a purtat normal. P și soția au mers, ca și până atunci, la serviciu, iar copiii lor s-au jucat cu alți copii din cartier. 

Joi l-au sunat pe P de la spital. Maică-sa fusese confirmată cu Covid-19 și i s-a oferit posibilitatea să se interneze. Dar ea n-a vrut și a rămas acasă, mai ales că nu se mai simțea chiar atât de rău ca zilele trecute. Cei de la spital au rugat-o să nu iasă din curte nici ea, nici soțul ei, însă fiului, nurorii și celor doi nepoți nu le-a impus nimeni nicio restricție. Nici nu le-a cerut nimeni să vină și să se testeze și nici nu le-a propus să li se facă testele gratis, iar ei, după cum mi-a mărturisit din nou P, n-au niciun chef să plătească din banii lor o mie și ceva de lei pentru teste.

Și-acum mă-ntreb dacă statul nu i-a testat gratuit pe membrii familiei unei doamne infectate cu Covid, atunci pe cine tot testează în fiecare zi? Cine sunt cei 18-19.000 de testați zilnic și cum ajung ei să li se facă testul? Sunt cei care vor să plece în Grecia și care plătesc din banii lor aceste teste? Sunt bolnavi ajunși cu diverse probleme la spital? Există undeva listele cu acești oameni? Dacă prietenul meu, soția și copiii apar pe aceste liste, însă n-au fost testați, în realitate? Iar dacă nu apar, de ce nu i-a testat nimeni? Și mă mai întreb dacă testezi luni un suspect de Covid, de ce nu-l sfătuiești, măcar, dacă nu poți să-i impui, să stea izolat în casă până când primește rezultatul?

Nu contează ce ai sub rochie CITEȘTE ȘI Nu contează ce ai sub rochie

Așa că P. și soția lui merg în continuare la serviciu, așa, netestați, și cu un bolnav de coronavirus în curte, iar copiii lor se joacă pe stradă cu alți copii.
"Ne simțim bine cu toții, inclusiv mama", mi-a zis el ieri la prânz.
Și a continuat:
"Cred că au prins-o în spital și, dacă tot era pe acolo, i-au pus și diagnostic de Covid. Mai dă-l în mă-sa de Covid, e doar o gripă".

Îngrijorat că ar putea, totuși, să aibă probleme, fiindcă îl știu hipertensiv, i-am scris din nou spre seară:
"Cum te simți?"
"Foarte bine".
"Și maică-ta?"
"E ok și ea, chiar acum ne face mâncare. Mai bine că nu s-a dus la spital și a rămas acasă, să ne ajute, că noi suntem rupți de oboseală cu serviciu' și măcar ne scutește de treaba asta cu făcutul mâncării".
Și seară de seară, prietenul meu mănâncă ce-i pregătește mama lui infectată cu Covid, apoi se culcă liniștit și, a doua zi, pleacă la serviciu, unde se întâlnește cu zeci de alți oameni. Și ne mai mirăm că în România sunt 7-800 de noi cazuri de Covid în fiecare zi, iar în Grecia, de exemplu, doar 5 ieri, în Ungaria 6, în Austria 88 și în Suedia 36.

Poate există mii de situații ca cea a lui P în România sau chiar zeci de mii. N-o să știm niciodată exact. Degeaba blocăm economia, degeaba am adus în faliment restaurantele și hotelurile și sute de mii de angajați au rămas deja pe drumuri. Un prieten român care locuiește în Italia îmi spunea că acolo au ajuns la doar 1-200 de cazuri pe zi pentru că oamenii au învățat să se protejeze singuri de virus și asta e cel mai important.

Pot să apară mii de miorițe la TV care să le cânte prohodul, fix în fluieraș îi doare pe români. Poate c-ar fi mai eficient dacă Guvernul ne-ar da, tuturor românilor, vouchere de Covid, așa cum le dă vouchere de vacanță bugetarilor, cu care să ne testăm gratis și să mai primim, după test, drept cadou o tigaie sau un kilogram de ulei. Vă dați seama că ne-am testa toți în câteva zile?

viewscnt
Afla mai multe despre
covid
teste
romani