Nu știu alții cum sunt, dar eu recunosc că în perioada stării de urgență am fost un infractor. În loc să respect cu strictețe arestul la domiciliu impus de autorități, spre binele nostru evident, m-am gândit să salvez la rândul meu vieți și, încărcând flagrant restricțiile, mi-am instalat panouri solare (între noi fie vorba, ca să nu fiu ipocrit, am decis să-mi instalez panouri dintr-un motiv mult mai meschin: după o experiență de 6 luni de nervi făcuți ferfeniță de un generator în așteptarea conectării la rețea, și dese perioade de întreruperi după racordare, am vrut să devin semi-autonom).
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
După zece luni, secvența de timp fiind insuficientă pentru a calcula câte vieți am salvat, am numărat câți bani am economisit. La prima vedere, am făcut un business: din 5,8 MWh consumați în această perioadă, solarele mi-au produs 53,4%, și anume 3,1 MWh. Cu alte cuvinte, mi-am înjumătățit consumul, amprenta de carbon și, implicit, factura.
La a doua vedere însă, când am transformat în bani, a rezultat o economie de 2.000 de lei în această perioadă. Cum investiția mea a fost de zece ori mai mare, rezultă o perioadă de amortizare a investiției de 10 ani. Cam îndelungată, cu atât mai mult cu cât cele 2 baterii au, pe hârtie, o durată de viață similară. Foarte probabil, însă, voi fi nevoit să le înlocuiesc la 5 ani, mai degrabă. Iar una a costat aproximativ 1.000 de euro!
Aș fi putut să optez pentru celebrul program guvernamental, prin care, pentru aceeași investiție (subvenționată majoritar de stat, e adevărat), aș fi beneficiat de un număr de aproape 2 ori mai redus de panouri solare și un invertor on the grid. Pentru a putea fi semi-autonom, am preferat un invertor off the grid și 2 baterii. Cum numai bateriile m-au costat 9.000 de lei rezultă că, știind că statul plătește, companiile care s-au înscris în programul guvernamental au solicitat pe panouri și pe invertor un preț cel puțin dublu față de cel al pieței, achitat de mine. Cu aceeași bani, potrivit programului guvernamental, obțineai panouri solare și un invertor on the grid, în timp ce pe piața liberă achiziționai un număr aproape dublu de panouri solare, un invertor off the grid și 2 baterii performante. Și așa se va întâmpla cu orice investiție Green Deal susținută de stat, fie că el se numește România sau mai pompos, UE: ele vor avea prețuri de achiziție cel puțin duble față de cele de piață!
În plus, chiar dacă în prezent nu contează, cazul meu fiind unul marginal, i-am pus serioase probleme și distribuitorului/furnizorului local. Lăsând la o parte cei 2.000 de lei pe care i-a pierdut în urma înjumătățirii consumului, acesta era obișnuit ca eu să consum aproximativ, în medie, 850 KWh pe lunile de iarnă și 350 KWh pe celelalte luni (casa mea funcționează integral pe electricitate, având doar o centrală pe lemne, pe care o folosesc 2-3 zile pe an, și nefiind racordat la rețeaua de gaze în urma unui calcul cost-beneficiu, din care a rezultat că investiția este nerentabilă).
Cum de la 1 Ianuarie până la finalul lunii februarie am consumat 1,62 MWh, din care 0,3 MWh au fost produși de panourile solare, un calcul aproximativ arată că iarna îmi acopăr sub o cincime din consum din energie verde, situația pe restul anului fiind una inversă (80% din consum provenind din producția de energie solară).
Rezultă că, în urma instalării panourilor solare, mi-am redus consumul mediu pe lună de iarnă de la 850 KWh la 700 KWh, iar pe cel din celelalte luni de la 350 MWh la 60-70 MWh.
Cu alte cuvinte, dacă, înainte de instalarea panourilor solare, furnizorul meu își făcea achizițiile de electricitate luând în calcul că pe timp de iarnă am consum aproape dublu decât în restul anului, în prezent acesta este de peste zece ori mai ridicat.
Cât timp cazul meu rămâne unul marginal, nu sunt mari probleme. Dar dacă apar încă un milion de consumatori care să-mi urmeze exemplul, în urma marșului verde dictat de la Bruxelles, situația se schimbă radical. Consumul pe timp de vară se va diminua considerabil, producătorii tradiționali de energie, amendați și cu certificate pentru subvenționarea producției de energie verde, fiind constrânși să-și închidă, cel puțin pe timp de vară, prăvăliile.
Pe care însă trebuie să le deschidă iarna, când energia regenerabilă va fi insuficientă să acopere un consum de câteva ori mai ridicat.
Iar cazul meu este unul fericit pentru furnizori/distribuitor/producători, pentru că am optat pentru un sistem off the grid, cu stocare. În cazul sistemului on the grid, în perioadele cu soare, facturile ajung să fie negative: introduci mai multă energie în sistem decât consumi. Cu alte cuvinte, dezechilibrul consumului iarnă-vară devine și mai mare. Ca să nu mai vorbim de cazul în care mai deții și autoturism electric, pe care vara-l încarci la soare, iar iarna la rețea.
În aceste condiții, la prima vedere, pare inexplicabil faptul că distribuitorii europeni de energie electrică sunt cei mai mari promotori ai Green Deal-ului.
Numai că aceștia nu sunt proprietari ai rețelelor, ele fiind proprietatea statelor și doar concesionate. Ceea ce nu se recunoaște în prezent este faptul că investițiile în rețele, masive în cazul în care va fi aplicat Green Deal-ul, vor fi făcute de state, și nu de companii. Adică direct de contribuabili! Chiar și investițiile făcute de companiile concesionare, câte vor fi, vor fi suportate tot de consumatori, prin plata tarifului de distribuție în factură.
Macro Green Deal-ul UE este evident mult mai complex decât micro green deal-ul meu, însă datele problemei nu se schimbă mult. Investițiile vor fi efectuate tot la prețuri duble față de cele de piață, costurile vor fi ascunse, iar starea rețelelor va rămâne neadaptată noii "realități".
Cel mai bizar este entuziasmul, beția de cuvinte chiar, cu care autoritățile și companiile salută, și, în etapa a doua, se bat propriu-zis pe zecile, dacă nu chiar sutele de trilioane de euro ale diferitelor fonduri, unul dintre ele botezat de "tranziție justă". Realitatea este că acești bani nu există și ei vor fi fie colectați direct de la Gheorghe, Hans, Pierre, Giovanni, Carlos sau Zorba prin taxe, impozite, tarife, certificate etc., fie tipăriți direct de BCE. Cu o dublă presiune inflaționistă, atât pe partea de costuri (prin majorarea și introducerea unor alte taxe, tarife, certificate verzi), cât și pe cea monetară (prin creșterea cantității de bani aflați în circulație). Nu știu dacă, în urma asaltului planificării centrale de la Bruxelles, europenii vor avea un aer mai curat, însă în mod sigur vor avea de departe cea mai scumpă energie la nivel global (în pofida reducerii semnificative a costurilor de producție a energiei regenerabile). Implicit, competitivitatea companiilor europene în raport cu concurentele lor va avea de suferit. Drept urmare se vor înființa noi fonduri de "tranziție justă", care vor avea aceleași surse de alimentare.
Asta nu înseamnă însă, așa cum arată chiar cazul meu, că trendul de majorare a ponderii energiei regenerabile nu este unul viabil și, poate, chiar ireversibil. Numai că, în loc să aștepte ca piața, în special consumatorii, să "promoveze" această soluție, statele, mai ales tehnocrația de la Bruxelles, vor să o impună cu forța. Sub "luminoasa conducere" a birocraților europeni, distrugerea creatoare schumpeteriană se va transforma rapid într-o distrugere necreatoare gosplaniană.
Cei mai în vârstă, obișnuiți cu comitetele de stat pentru planificare centrală, au un deja vu: sunt obligați să urce pe cele mai înalte culmi ale progresului pentru a putea pune umărul la depășirea planului (multi)cincinal în vederea construirii ecologismului științific și obținerii unei mărețe victorii a socialismului cu specific ecologic al epocii moderne!
