Opinii despre Opinii

Ray F. Iunius
Ray F. Iunius
scris 3 iul 2019

Murphy, în opinia mea cel mai mare filosof necunoscut al eternității, enunța într-una din faimoasele sale "legi" faptul că inteligența este constantă pe pământ, însă populația este în continuă creștere. Se pare ca marea digitalizare a adus, în afara multor avantaje, și un micuț dezavantaj: prostia crește vertiginos, iar pe plaiurile mioritice concurența în domeniu e acerbă. O alta explicație a unui grup de cercetători de la o universitate iluminată ar fi că nu doar digitalizarea e vinovată în România de deteriorarea IQ-ului autohton, ci și faptul că au cam plecat 2, 3, 4, 5... milioane de inteligenți și au rămas adânciți în glia strămoșească numai șefii și beneficiarii lor. Adică cei care au reușit să furtizeze (neologism românesc dac apărut în urma ocupației fanariote) grămada de fier vechi a lui Petrica rozaliul, grămadă care se pare ca a adus și un compliment de bogăție băncilor deja bogate din Cipru, Ticino, Monaco, Panama, etc.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mai beneficiază însă și cei care trăiesc din... subvențiile trimise de românii de departe și asupra cărora metrosexulaul finanțist și cioclul amorat de artă doreau să mai pună un bir, după ce delegații diasporenilor și-au luat pe zece-a-lui-cuptor porția de libertate de zece dani kung fu daddy.

Nici „profetul crizei” nu mai este ce a fost CITEȘTE ȘI Nici „profetul crizei” nu mai este ce a fost

Tot după opinia subsemnatului, noua doctrină rompoliticaly incorect interzice cu desăvârșire orice discuție calmă și așezată pe orice fel de subiect ar fi și din orice sursa familială ar proveni: tradițională sau modernă. E clar că nu există decât modele pure și neprihănite de o parte sau de cealaltă a.... opiniilor opinenților. E clar că nu poți sa vorbești de Halep ca de o jucătoare ambițioasă și muncitoare, dar fără geniul lui Ilie, căci îți sare CTP-ul în trening din digisticlă cu o privire de Nicholson în Shining. Mai groaznic e să îndrăznești sa zici ca Ilie, cu geniul lui, nu merită și un doctorat măcar și Honoris cu sau fără cauză, căci tot e generalisim de parlamentar. Să vrei să cauți modelul sacru bun în toate cele este un exercițiu mai dur decât extragerea rădăcinii cubice din OG 114!

Pentru că dacă Eminescu a fost cel mai mare poet român, a fost automat și cel mai mare jurnalist și politician, nu-i așa? Dacă îndrăznești să-ți placă „Rugă  pentru părinți” ești un nostalgic comunist, de parcă talent nu putu avea poetul, dacă nu răspundea corect la testul grilă ce trebuie bifat in totalitate. Bun poet, bun român, bun politician, bun la toate. Asta e: de când s-au amestecat urmașii geto-daci cu strămoșii Romei nu mai e nimic monocolor pe plaiul strămoșesc. Nu ne rămâne decât să ne iubim pe tunuri așa cum suntem și să fim mulțumiți că-i avem și pe ei, pentru că putea fi și mult mai rău.

România totuși avansează chiar și in ciuda celor care, cu prostie sublimă, o tot caută la aprindere. Jiclorul se reglează automat! E timpul deci să ne mai ciondănim și pe Europa, căci acum se fac jocurile și se dau cărțile. Deci această nouă Uniune Sovietică, cum spune Marele Maestru care știe tot după ce a colindat biata fiară sovieto-europeană cu pantalonii rupți in fund. Păi ce treaba are Bruxellul să ne spună nouă ce să facem, când noi avem mari oameni de stat și de partid care făceau politica de pe vremea lui Burebista și erau colegi cu Mihai Viteazul din Pristina? În ciuda maistrului (nu-i greșeală, căci numai avocatul e ”maestru”), deci în ciuda maistrului cu pantalonii ăia și geaca de vânător, și Europa avansează, tot în ciuda câte unui sclero-bețiv din vârf. Ba a aflat și țața Veta că Europa are consiliu, parlament și comisari, ca să-i facă în ciudă inventatorului de bulină. Cealaltă veste bună e că România a terminat cu bine președinția CE și, cu toate opiniile catastrofice, Bucureștiul a fost câteva luni plin de străinezi buruxelo-strazburgiști, care după ce s-au ghiftuit cu sarmalele de post și țuica veche de 30 de ani (vârsta prunului) află și ei că fețele românilor sunt de toate culorile, iar unii sunt chiar blonzi de zici că-s suedezi și vor în Schengen.

Deci dragi europeni cu fețe palide, acum după ce ne-am liniștit că Partidul și-a ținut congresul, ne putem apuca de treabă. Să ne îmbrăcăm deci în fonduri europene, că altfel o să ne crească hemoroizi, o să ni se rupă șalele si o să fugim toți la farmacia lui Arșinel de o sa ne iasă o antenă prin partea dorsală și o sa dăm de o realitate falimentară si gălbejită. Mai avem deci o șansă: să-i vedem pe dibacii noștri la Bruxelles le face lor ce ne-au făcut si 9!

Prof. Dr Ing. Ray F. IUNIUS este Director de dezvoltare și profesor la Ecole hôtelière de Lausanne si Universitatea din Lausanne (HEC). Ray are un doctorat în științe tehnice de la Universitatea Transilvania din Brașov, un master și un doctorat in Management de la Universitatea din Lausanne. El este autorul unor cărți și a numeroase articole în domeniul managementului serviciilor

viewscnt
Afla mai multe despre
opinie
murphy