România construiește eficient pentru a fi lider european în eSport, o piață ce va ajunge la peste 3 miliarde de dolari în 2023

Adrian Socaciu
Adrian Socaciu
scris 15 feb 2022

Potrivit Statista, unul dintre cele mai importante portale online care oferă date despre economia digitală globală, sectoarele industriale, piețele de consum, opinia publică, mass-media și tendințele macroeconomice, doi din cinci oameni din întreaga lume sunt gameri. Același portal ne spune că în anul 2023 industria Gaming-ului și a Esport-ului va ajunge la peste 3 miliarde de dolari. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Ziua de astăzi este deosebit de importantă pentru dezvoltarea Esports-ului în România pentru că în Parlament se află un proiect de lege care reglementează acest domeniu. Vreau să apreciez faptul că decidenții români și-au dat seama de potențialul domeniului și de beneficiile lui pentru societatea românească și s-au aplecat serios să realizeze un proiect de lege, care, dacă va trece în forma actuală, va oferi României posibilitatea să devină lider european în Gaming si ESports.

Spuneam în titlu faptul că țara noastră construiește eficient pentru a fi lider european în ESports, iar această afirmație are o bază solidă în spate. În anul 2023, Iașul va găzdui cea de 15-a finală a Campionatului Mondial de Esports, care o să reunească 1.200 de jucători din peste 100 de țări. Iașul va fi în 2023 metropola pasionaților de gaming și eSports din Europa după ce a concurat cu Istanbul, Genova, Las Vegas, Busan și Vancouver.

Suspendarea PUZ-urilor – adevăr sau provocare? CITEȘTE ȘI Suspendarea PUZ-urilor – adevăr sau provocare?

Mai mult, în Iași, din această toamnă, în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, va fi lansat și primul masterat din România de Gaming și eSports. Vestea bună e că după Iași și-au manifestat interesul atât Academia de Studii Economice din Bucuresti, cât și Universitatea de Vest din Timișoara și Politehnica Timișoara pentru a desfășura programe de licența și master. Un alt aspect îmbucurător ce contribuie la această construcție eficientă în România o reprezintă faptul că Federația Internațională de eSports e condusă chiar de un român, Vlad Marinescu. Nu în ultimul rând, avem români care performează în acest sport și aș dori să mă refer la Andrei Pascu sau Odoamne, așa cum e cunoscut campionul nostru în lumea gamerilor. Iar anul acesta, în perioada 5-24 aprilie, Dacia a organizat evenimentul „Dacia Spring Electric Tournament", primul turneu de eSport în care jucătorii au fost invitați să își personalizeze mașinile pentru a le face cât mai electrice posibil.

Cu siguranță sunt și multe alte aspecte care îmi scapă în acest moment și care contribuie la dezvoltarea eSport-ului în România, însă vreau să punctez ziua de 17 iunie 2022 pentru că în Parlament s-a depus prima lege care să reglementeze acest domeniu. Am luat parte în acest proces de realizare a proiectului de lege și pot spune că toți cei implicați sunt adevărați profesioniști. Mulțumesc tuturor pentru implicare și sper ca această lege să fie votată cât mai repede.

Adrian Socaciu este președintele Institutului Sportiv Român. Motto-ul său în viață este: „Descoperă campionul din tine indiferent că ești medic, inginer, actor, chelner sau sportiv de înaltă performanță! Nu renunța la visul tău!"

viewscnt
Afla mai multe despre
esport
lege