Am revăzut zilele astea filmul Nu există țară pentru bătrâni (No Country for Old Man), o capodoperă a fraților Coen, și am recunoscut în el provocarea morală pe care o trăim odată cu noul coronavirus vis-a-vis de vârstnici, față de cei de azi, dar și față de cei de mâine. Într-adevăr, în față COVID-19, nu există o țară în care vârstnicii să fie protejați. Doar dacă adoptăm o atitudine morală putem să facem față, iar prin moral mă refer la imperativele: Fă bine! Fii onest! Fii empatic! Arată conștiință socială punând interesul public în fața celui individual!
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Narativul din spațiul public a evoluat în câteva săptămâni de la
• îngrijorarea privind "nesustenabilitatea sistemului public de pensii din perspectivă rundei a-5a de mărire a punctului de pensie și dublarea lui în doar 5 ani",
la
• "distanțare sociala" și cum să ne protejăm vârstnicii, cea mai vulnerabilă categorie a populației în fața amenințării COVID-19.
Dacă până recent ne întrebăm cum să ne susținem financiar vârstnicii și proprii ani de pensionare pentru că vom avea mulți vârstnici, acum ne întrebăm cum să ne asigurăm că părinții și bunicii noștri vor trece cu bine peste această criză și că noi, cu toții, vom reuși să rămânem sănătoși. În câteva săptămâni am ajuns să ne temem că un colaps al sistemului medical și de asistență socială va duce că la finalul acestei crize să avem prea puțini vârstnici.
Cum s-a schimbat:
De la "vom avea prea vârstnici" la "noul coronavirus ne poate fără varstnici"
65 de ani!
Coronavirus ne-a împărțit categorii: sub 65 ani peste 65 ani!
La inceputul anului 2019, România avea o populație rezidență de 19.405 mii oameni. 3.598 mii de români au peste 65 ani! Aproape 5 milioane dintre români au peste 60 ani! Acești oameni sunt deja în mare parte foarte vulnerabili financiar. Fie sunt pensionari, cei peste 65 ani, fie sunt vulnerabili pentru că nu mai au aceleați oportunități și șanse în carieră. Odată cu înaintarea în vârstă se răresc măririle de salariu, șansele de a fi avansați, iar pierderea locului de muncă este un "game over" pentru că o persoană chiar de peste 45-50 ani reusește mult mai greu să se reangajeze fie pentru că se confrunta cu obsolescentă profesională, fie pentru că este discriminată în fața unor angajați mai tineri.
Nu e o întamplare ca persoanele în vârstă, care sunt deja vulnerabile financiar și își pierd o mare parte din libertăți și șanse, sunt și cele mai vulnerabile în fața virusului. Același sistem medical care ar fi copleșit dacă mii de oameni au nevoie de ajutor concomitent este sistemul medical pe care s-au bazat toată viața și care a fost "insuficient" toată viața. Controalele medicale periodice au fost neperiodice, acoperirea și prezența sunt slabe în special în zonele rurale, dar nu numai, medici puțini, aparatură veche, investiții în cercetare-dezvoltare reduse. La asta adaugăm cultura noastră de automedicație și de mers la doctor în ultimul moment și, desigur, lipsa unei educații medicale și a unei discipline în ceea ce privește alimentația, efortul fizic și cel pentru menținerea sănătății mentale.
Cele mai recente date publicate de către Institutul Național de Statistică arată că populația rezidență a României a scăzut cu 125,5 mii persoane în anul 2018 și că principala cauză a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ, numărul persoanelor care au decedat în acest an, depășește cu 76 mii numărul nou-născuților. Mulți dintre oamenii care mor sunt, bineînțeles, vârstnici, și cine poate spune dacă mor când le e timpul sau prea devreme pentru că nu au sprijin financiar și medical la nivelurile de care au nevoie?!
Cu COVID-19 sau fără el, România nu este O Țară pentru Bătrâni!
De la "să se întoarcă ținerii care au plecat", la "poate e mai bine dacă rămân pe afară"
România pierde prin emigrație populație tânără, persoane active, la vârsta la care pot muncii, dar, din fericire, diaspora României este formată dintr-o populație tânără care poate suportă mai bine această criză de sănătate publică.
Datele demografice ne arată că în anul 2018 am avut un alt an cu un sold negativ al migrației internaționale temporare de lungă durată. 239 mii oameni au emigrat din România, în timp ce 181 mii au imigrat în România. Diferența între cele două cifre arată că România a pierdut 58 mii oameni în favoarea străinătății. Mai mult de 36 mii din acest sold negativ sunt români cu vârstă între 20 și 44 de ani. România pierde populație tânără și activă, iar acest fenomen creează efecte negative de lungă durată. Poate că soldul migrației este numit temporar, dar problema pe care o generează este permanentă și structurală. Populația tânără poate crește numărul nou-născuților, nu e de mirare că sporul natural este negativ și se adâncește. Populația tânără produce valoarea adăugată în economie atât ca forță de muncă cantitativă, număr de angajați, dar și calitativă prin creșterea productivității muncii, acumulare de cunoștințe, îmbunătățire de procese, adaptare mai rapidă la tehnologii noi. Populația tânără are un comportament care generează creștere economică : investește și consumă, face banii să ruleze.
Odată cu apariția COVID-19 am fost puși în fața dilemei «ce ne facem dacă românii plecați decid să se întoarcă acasă». Ani la rând ne-am plâns că ne pierdem tinerii, că România nu este o țară atractivă pentru mulți dintre ei. Acum, români din diferite țări au vrut sau a trebuit să se întoarcă acasă și perspectiva s-a schimbat. Poate este mai bine dacă stau acolo și nu se întorc. În același timp, diaspora României are un risc mai mic în față virusului pentru că în medie este formată din populație tânără care să sperăm, va face față cu bine acestei amenințări.
De la «nu găsim bani pentru mărirea pensiilor, a alocațiilor» la «pachete de măsuri pentru sprijinirea sistemului de sănătate, a mediului economic și a populației»
Pe fondul unei alfabetizări financiare reduse, cea mai scăzută din Uniunea Europeană, și a unei poveri din ce în ce mai mari asupra bugetului general consolidat, România este foarte vulnerabilă în ceea ce privește sustenabilitatea sistemului de pensii Pilon I («Pay as You Go»).
Populația României scade, iar raportul de dependență demografică – numărul persoanelor dependente, cele sub 15 ani și peste 65 ani versus persoanele active în muncă, cele între 15 și 65 ani, a crescut de la 51,1 la 51,9. Aceste cifre arată că la 100 de persoane sunt mai multe persoane dependente decât active și asta nu pentru că avem prea mulți români în categoria sub 15 ani, ci pentru că avem din ce ce în ce mai mulți vârstnici.
Speranța de viață medie a unui român este de 75,5 ani, bărbații trăind în medie 72 ani, în timp ce femeile 79 ani. Speranța de viață s-a îmbunătățit constant. În ultimii 60 de ani speranța de viață la bărbați a crescut cu aproximativ 10 ani, în timp ce la femei cu 14 ani! Ținând cont de vârsta de pensionare - 65 ani pentru bărbați și 63 ani pentru femei, românii au un orizont de muncă și de contributivitate la sistemul de pensii pilon I de 40 ani, în timp ce, în medie, vor petrece 7 ani dacă sunt bărbați și 16 ani, dacă sunt femei, încasând pensie.
Femeile sunt mai vulnerabile financiar și trăiesc mai mult! Nu este întâmplătoare categoria «casnice – 1,3 milioane» în cadrul populației inactive. Nu există o categorie similară pentru bărbați, celelalte două categorii fiind pensionari și asistați social și elevi/studenți.
Față de acum 50-60 ani trăim mai mult, dar rămân o multitudine de factori – calitatea sistemului instituțional, nivelul de trai, stilul de viață - care nu au permis ca speranța de viață din România să fie foarte bună. România este doar pe locul 37 din 45 de țări din Europa după acest criteriu.
Chiar dacă poate nu trăim «la potențial», suntem totuși pensionari pentru 10 ani, în medie, iar această perioadă este foarte dificilă din punct de vedere financiar pentru români.
Guvernul ne spunea la începutul anului că proiectul de bugetul pentru anul 2020 «acomodează» o creștere a punctului de pensie de la 1.265 lei la 1.775 lei începând cu luna septembrie. Această creștere este prevăzută în legea pensiilor aprobată în anul 2018 și ar avea un impactul financiar estimat la 25 miliarde lei în anul 2020 (2,2% din PIB-ul de 1.129,2 miliarde lei proiectat de Ministerul Finanțelor Publice la sfârșitul anului 2019 pentru anul 2020) și 58 miliarde lei în anul 2021. De asemenea, în luna ianuarie, după multe discuții, era aprobată și o dublare a alocațiilor pentru copii. Și fără situația generată de noul coronavirus bugetul României gâfâia sub aceste prevederi de cheltuieli bugetare.
De câteva săptămâni nu mai vorbim despre mărirea pensiilor și unde vom găsi banii pentru a susține acest efort bugetar pentru că de câteva săptămâni vorbim despre măsuri care să susțină mediul de afaceri și populația. Guvernul a anunțat subvenții, a agreat cu băncile că acestea să ofere posibilitatea de amânare a ratelor, își propune să susțină oamenii care intră în șomaj tehnic și companiile care sunt afectate direct sau indirect.
Să mai aștepte vârstnicii creșterea punctului de pensie în luna septembrie? Mai poate Guvernul să aplice această prevedere concomitent cu cheltuielile uriașe pentru stăvilirea pandemiei, cu asigurarea de asistență medicală și socială a celor afectați, dar și cu susținerea agenților economici și populației? În acest moment e greu de spus. Bunăstarea vârstnicilor dată de creșterea pensiilor este importantă, dar cel mai probabil, nu este la fel de urgență precum siguranța lor în fața COVID-19 și asistența în caz de spitalizare. Dacă România riscă o mărire a deficitului bugetar cauzată de măsurile de creșteri ale veniturilor, acum acest deficit se poate adânci și mai mult din cauza cheltuielilor suplimentare, dar și a reducerii drastice a veniturilor. Gradul de colectare din impozite și taxe va fi foarte scăzut în anul 2020 după aceste luni de reducere a activității economice și este plauzibil să vedem o creștere economică negativă și un deficit bugetar mai agresiv decât cel din anul 2009, posibil în jurul cifrei de 7,00%.
COVID-19 pune în pericol viața oamenilor, a schimbat narativul surprins în burtierele canalelor de știri, ne-a schimbat stilul de viață, ne ține în casă și pune în pericol economia României și pe cea mondială. Totuși, acest virus nu schimbă componența morală a problemei când vine vorba despre vârstnici. În continuare ce decidem azi și cum trăim azi produce consecințe asupra viitorului. E important să acționăm și să luăm decizii pentru că cel mai rău acum ar fi să lăsăm soartă să decidă pentru noi.
La fel și în filmul Nu există țară pentru bătrâni, ceea ce decide la un moment dat «personajul pozitiv» Llewelyn Moss (jucat de Josh Brolin), îi definește soarta. E ușor să empatizam cu Llewelyn Moss pentru că îl însoțim în încercarea de a rămâne în viață pe când era urmărit de un ucigaș profesionist, Anton Chigurh (jucat de Javier Bardem). Totuși, Moss este urmărit pentru că a găsit 2 milioane de dolari la locul unei răfuieli între traficanți de droguri și a luat decizia să îi ia! Intuia că această decizie îi pune viața lui și a familiei lui în pericol, dar decide să riște! Filmul mi se pare foarte relevant pentru perioada pe care o traversăm pentru că este un film despre soartă, consecințe, decizii, circumstanțe. Într-un cuvânt, aș spune că este un film despre moralitate.
Și România a creat premizele unor vremuri grele prin gestionarea ineficiența a banului public, iar noi ne periclitam calitatea anilor când vom fi vârstnici și la pensie dacă nu avem grijă de sănătatea noastră și nu căutăm independența financiară. Chiar dacă trăim vremuri fluide, un lucru rămâne cert, nu este ușor să fii vârstnic în România.
Înainte de COVID-19 România riscă să devină O Țara Cu Bătrâni, dar Nu Pentru Bătrâni! Acum, dacă nu gestionăm corect situația, dacă nu suntem dispuși să facem sacrificii financiare și sociale, dacă nu avem moralitate și conștiință socială, riscăm o perspectivă mult mai sumbră, să fim O Țară Fără Bătrâni! Iar înțelepciunea și experiență costă, așa cum un vechi proverb românesc spune: cine nu are bătrâni să îi cumpere!
Iar pentru că mulți dintre noi și-au văzut investițiile prăbușindu-se de când a început această nebunie și pentru că, după părerea mea, această nu este doar o corecție, ci o situație de force majeure care va redefini cum trăim și cum se fac afacerile în lume, câteva idei că să rămânem pe făgașul căutării independenței financiare:
-tăiați, tăiați, tăiați: dacă până acum nu ați făcut exercițiul de a va analiza comportamentul și atitudinea vis-a-vis de bani, este momentul să vă faceți bugetul pe diferite perioade: lunar, trimestrial și anual, și să vedeți care sunt acele «găuri în buzunarele» voastre prin care sunt pierduți bani fără să genereze valoare. Poate veți lua mai des metroul în drum spre birou (ce ne-ar plăcea acea aglomerație acum!) ca să reduceți din cheltuielile cu benzina, ce să mai zicem de cheltuiala de timp; poate veți cheltui mai puțin pe mâncare acum că mâncăm mai chibzuit ceea ce ne gătim acasă.
-investiții financiare: dacă aveți o strategie de investiții în produse financiare, această perioadă a creat oportunități și o puteți implementa în mod consecvent și potențial mai ieftin. Totuși, dacă nu sunteți specialiști în tranzacționat «volatilitate», ar fi mai bine să nu luați decizii tactice acum, pe termen scurt și, de asemenea, nu este cazul să speculați momentul. Când și vecinul de bloc vă spune «este un moment bun să cumperi acțiuni ale companiilor din industria hotelieră», înseamnă că sunt costuri ascunse acolo, mai bine stați deoparte.
-idei de afaceri, de carieră: dovezile empirice arată că toate marile dezastre naturale au determinat progres pe termen lung și un mare pas în față pentru omenire. Rămâneți alerți și deschiși la oportunități, ele vor apărea cu siguranță.
-atenție la rostogolirea în viitor a poverilor financiare și contractuale actuale: dacă puteți alege sau chiar dacă necesită efort mare dar nu e imposibil, încercați să onorați acum obligațiile financiare și contractuale. Poate sunteți într-o situație în care amânarea plătii ratelor la bancă ar ajuta foarte mult sau amânarea unor livrări sau a unor comenzi, dar, pe termen lung, aceste amânări vor aruncăao umbră asupra revenirii la «noul normal» și vor crește de fapt costurile.
Andreea Nica, CFA – Membră în Consiliul Director al Asociației CFA România
