Ține curca în brațe și minte-o frumos!

scris 8 dec 2016

Se pare că Titus Corlățean a ajuns pe întuneric în comuna lor și n-a văzut mare lucru din peisaj. Zic unii, care o frecau pe malul șanțului când a venit, că ar fi stat tot drumul cu ochii în telefon, pentru că prin geamul din spate al mașinii pâlpâia o luminiță albastră. Cu toate astea, la întâlnirea cu simpatizanții din localitate, Corlățean a spus patru cuvinte cruciale pentru soarta alegerilor în zonă:

- Frumoasă comună mai aveți!

Nici dacă printre case ar fi șiroit Dunărea, iar din spatele veceurilor s-ar fi înălțat Kilimanjaro, cu o cascadă în creștet, sătenii n-ar fi fost mai convinși că trăiesc într-un loc minunat. O spusese un fost ministru de Externe, un om serios, care apare la televizor și își dă cu părerea pe probleme majore ale țării.

- Ăsta nu e ăla care n-a lăsat lumea din străinătate să voteze acum doi ani?, a întrebat unul mai pricinos. A fost bănuit de simpatii liberale ascunse și dat urgent afară din sală.

Entuziasmat de sinceritatea lui Corlățean, un bărbat solid și cu palme muncite și-a luat inima în dinți și s-a îndreptat spre politician, rostind cele mai importante vorbe din viața lui:
- Permiteți-mi să vă strâng mâna!
Și plin de pasiune politică, i-a strâns atât de tare mâna fostului ministru, încât i s-au bulbucat ochii și obrajii i s-au îmbujorat ca trandafirii de pe steagul partidului. Dar, om politic cu experiență, Corlățean a strâns din dinți și a zâmbit forțat, ca tipele de la consursurile de miss. Îndrăznețul s-a întors triumfător la locul lui din sală și câteva zile a fost miezul unui focar de invidie. Nu e puțin lucru să-i strângi mâna lui Corlățean.

După ce a plecat fostul ministru, din mulțime s-a detașat un grup de admiratori care au comentat evenimentul la cârciumă. Toți au fost de părere că e un mare om politic Corlățean, dar nu mai mare decât Adrian Năstase. Adrian Năstase fusese, pentru cei din comună, tot ce putuse da partidul mai bun în 25 de ani, însă Băsescu se temuse de el și îi înscenase un proces nedrept, ca să-l scoată pe tușă. Doar Ponta se mai apropiase de valoarea lui Năstase. Unii dintre săteni fuseseră duși cu autobuzele la București, când și-a lansat Ponta candidatura, și povesteau și după doi ani cât de frumos fusese atunci, pe Arena Națională. De la congresele lui Ceaușescu nu se mai văzuse, pe partea politică, ceva mai frumos și mai bine organizat. Nimeni nu-și explicase atunci cum de pierduse Micul Titulescu alegerile, că doar îl votase toată comuna. Acum, după doi ani, lucrurile s-au mai limpezit și oamenii au înțeles că în toată treaba își băgase coada Soros.

Dar, oricum, Corlățean era mai bengos decât Rovana Plumb, care ajunsese și ea în comună acum o lună și se trăsese în poze cu un grup de admiratori, la primărie.
- Ești sigur că era Rovana Plumb? Nu Sulfina Barbu?
- Nu, bă, că aia nu e de la noi. E de la ăilanți!
Cel care a pus lucrurile la punct, ca să nu se facă confuzie între Rovana și Sulfina, bea la altă masă, pentru că nu făcea parte din prima linie a oamenilor politici din comună. Și-ar fi dorit să fie și el mai în vâltoarea evenimentelor și să le strângă mâna foștilor miniștri, dar avea o mică pată pe CV: acum 25 de ani violase o curcă de ziua lui. Și-a serbat ziua de naștere acasă, la țară, cu câțiva prieteni, și s-au îmbătat cu vișinată. Au ieșit în curte să se bată în zăpadă și joaca a degenerat într-o bătaie generală, cu pumnii. După ce s-au răcorit puțin, s-au împăcat și s-au întors la băutură. Dar sângele gazdei clocotea încă, așa că a fost de ajuns să vadă curca prin zonă, ca să i se pară că se uită insinuant la el. Un vecin mai în vârstă a observat totul din spatele gardului: după ce a profitat de inocența păsării, tânărul i-a zis printre dinți "curva dracu'" și i-a tras și o mamă de bătaie, ca să-l țină minte. A doua zi, pasărea nu s-a simțit prea bine, motiv pentru care tatăl violatorului a tăiat-o, a făcut-o ciorbă și a mâncat-o împreună cu familia sa tradițională.

Deși violatorul vota de fiecare dată și era un fan declarat al partidului, nu avea acces la pozele de grup cu politicienii veniți de la București. Era invidios pe vecinul lui, tot șomer, dar agreat de elita politicii din localitate. E drept că vecinul mergea la ședințe, lipea afișe pe garduri și scoatea oamenii la vot. Seara, după încă o zi de muncă pentru partid, dezbătea la cârciumă problemele importante ale țării.
- Pentru politică trebuie să ai picioare rezistente și bicicletă țapănă, fraților, spunea el.
Odată a bătut drumul cu bicicleta până la celălalt capăt al județului, unde a venit Dragnea în vizită. S-a întors de-acolo nemâncat, beat mort, dar plin de triumf. Când a ajuns în curte, era așa de mândru, încât fiică-sa a crezut că pe poartă a intrat Dragnea, nu tac-so. Omul avea fața roșie și ochii de culoarea vântului turbat. Era pornit pe scandal. "Dacă nu sunt eu acasă, nimeni nu face nimic în curtea asta”, le-a mârâit printre dinți. Fiică-sa știa că dacă e îndârjit înseamnă că nu s-a săturat de băutură. Cel mai rău pentru restul familiei, tradițională și ea, era până reușeau să-l  culce, pentru că, dacă nu adormea rapid, se ridica din pat și pleca din nou prin sat.

Xanax CITEȘTE ȘI Xanax

Niciunul dintre cei care făceau politică la crâșmă nu evitase să voteze din '90 încoace. Acum doi ani, când cu alegerea președintelui, nu mă hotărâsem încă să bat drumul până la urne, pentru că niciun candidat nu mă convinsese prea tare. În schimb, mulți oameni care trăiau de azi pe mâine, fără un loc de muncă și a căror experiență de viață nu depășea granițele unei comune, aveau opțiuni politice ferme, pe care mi le-au expus și mie când m-au prins prin zonă. Nu era nimic deosebit; toți îi preferau pe ăia cu care votează majoritatea șomerilor din zonele sărace și mulți bătrâni cu pensii mizere. M-am întrebat de fiecare dată de ce oare tocmai cei care n-au fost foarte prosperi în ultimii ani nu încearcă niciodată să schimbe lucrurile atât cât pot ei, cu o amărâtă de ștampilă? De ce îi votează mereu și mereu pe aceiași oameni care nu le fac canalizare, drumuri și încălzire centrală, lăsându-i să se ușureze în fundul curții, ca pe vremea lui Mihai Viteazu', și să-și facă baie în lighean?

După plecarea lui Corlățean, unul dintre cei neimportanți, care nu apăruse nici el în fotografia de grup, și-a făcut curaj și a luat cuvântul la masă, în bar:
- Băi fraților, ungurii au 40 de avioane F16. Iar noi avem doar șase, dintre care trei sunt stricate și băgate în service. Așteptați-vă să ne atace oricând!
- De unde știi tu toate treburile astea?, l-a întrebat altul.
- De la televizor.
- La ce post te uiți?
- La RTV.
- Vezi că ăștia de la Antena 3 sunt mai pregătiți! Și la ei nu intră alcoolistul ăla în direct când îi vine lui pe chelie.
- Așa e, dar RTV a făcut cele mai mari dezvăluiri despre Soros.
- Dă-i, mă, dreacu', că au zis în primăvară că vine un ciclon peste România și am tăiat toate păsările din curte ca să nu le ia uraganul ăsta.
- Și matale i-ai crezut?
- I-am crezut, cum să nu! Dacă așa zice la televizor, cum să nu-i cred. Fir-ar ei ai dreacu' să fie.
- Da' să știi că pe partea cu Soros e adevărat tot ce zice acolo. Face și Antena dezvăluiri pe treaba asta, dar ei sunt mai mult specializați pe Băsescu.
- Și cu cine votezi?
N-a răspuns, dar toți cei de la masă au știut că partea electorală din inima lui era deja dăruită.

Oamenii cumsecade și neinformați cad cel mai ușor în plasa televiziunilor mocirloase.  Mulți bătrâni care încă mai suspină după Ceaușescu, dar și tineri șomeri, consumatori de semințe, sunt în fiecare seară cu ochii în televizor. Ei sunt cuceriți de multă vreme electoral și merg de fiecare dată să voteze. Aproape toți foștii informatori comuniști, care pândesc orice mișcare din scara blocului și te bârfesc că nu participi la ședințele de scară, dar și alcoolicii, antisemiții, homofobii și xenofobii nu concep ca în ziua alegerilor să nu treacă pe la urne. Știu clar cu cine vor vota și încearcă să-i convingă și pe alții, mai puțin implicați, și uneori reușesc. În schimb, cunosc destui oameni decenți care nu vor să meargă la vot. O grămadă de intelectuali, care s-au simțit furați și mințiți de politicieni vreme de un sfert de secol, nu vor să pună ștampila pe nimeni, pentru că nu vor să gireze hoția și impostura.

"Nu mă reprezintă niciunul dintre ei", mi-a zis un medic. Un profesor universitar îmi spunea că nu se duce să voteze, pentru că oricum ies "hoții ăia". "Nu m-au convins nici ceilalți", mi-a explicat un alt profesor. "Sunt responsabilă și nu pot pune ștampila pe niște tâmpiți pe care să-i trimit cu mâna mea în parlament. De-asta nu votez", mi-a argumentat o colegă de serviciu. Au dreptate toți, dar viața însăși e de multe ori o răscruce în care ești obligat să alegi, chiar dacă ambele drumuri sunt pline cu mocirlă. Dar pornești pe ăla din care mai ai șanse să ieși viu. Altfel, vor hotărî pentru tine violatorii și turnătorii, și nu știi pe care dintre drumuri te vor împinge.

Cu cât un partid e mai plin de bogătași și de condamnați penal, cu atât mai mult își trimite, în campania electorală, vedetele la agățat prin satele sărace. Încercând să pară băieți simpli și de gașcă, politicienii coboară din mașini de lux în fața primăriei, unde-i așteaptă primarul și plebea, dârdâind de frig. Intră în primărie și, undeva, într-o sală mare și neîncălzită, politicienii fac ce știu ei mai bine - promit prosperitate, cinste și dreptate, iar oamenii simpli, de la țară, cu capul în jos și căciulile în mâini, îi cred și îi votează și de data asta. Văzuți de la pupitrul vorbitorilor bine îmbrăcați și parfumați, votanții par o mână de ștampile cu căciuli de miel, mirosind a fum și a țuică. Politicienii îi uită cu anii, dar ștampilele vorbitoare povestesc și peste un sfert de secol cum au dat mâna cu gagiul ăla care a fost ministru și care apare la televizor.

Ăsta e doar începutu\': să-ți dorești să tacă mutu\' CITEȘTE ȘI Ăsta e doar începutu': să-ți dorești să tacă mutu'


Lipsit total de entuzism, am votat și eu președintele acum doi ani, și nu știu nici acum dacă a meritat drumul până la secție. Iohannis n-a venit, așa cum m-aș fi așteptat, cu un suflu nou, ci doar a tăcut și n-a făcut. Poate că pe fostul primar gospodar al Sibiului, respectat de toată lumea din orașul lui, l-o fi stricat anturajul, așa cum li se întâmplă multor băieți buni din provincie ajunși la București. Apoi m-am gândit că și tăcerea lui e un câștig. Prefer o umbră tăcută și discretă unui incompetent arogant și gălăgios, înconjurat de o gașcă de infractori. Îl prefer pe un mut care a dat partidul pe mâna unei tipe insipide și, de multe ori, stupide, care nu scapără de inteligență, dar fără pete în CV, unuia care își promovează amanta în funcții înalte, își bagă copilul gângav în politică și ale cărui neamuri fac pârnaie pentru mită. Era, oare, mai bine să fi stat acasă și să fi ieșit președintele țării unul care se înconjurase de infractori și de miniștri care, nu cu mult timp în urmă, primeau șpăgi prin cimitire, plasându-le în tablouri scumpe, pe care le țineau încuiate prin dulapuri?

Le-am explicat prietenilor mei intelectuali care nu vor să iasă la vot că seamănă cu unul dintre câinii mei. De câțiva ani merg cu el la expoziții prin toată țara. Are un pedigree care l-ar face invidios și pe Prințul Paul de România, e elegant, frumos și deștept. Asta nu înseamnă că Prințul Paul e frumos și deștept, dar la pedigree nu stă rău. Și uneori cățelul meu câștigă concursul fără nicio problemă, indiferent cu câți concurează. Uneori. Pentru că de cele mai multe ori pierde, iar motivul este mereu același: în perioada aia e prea slab și, din cauza asta, nu arată prea bine.

Are perioade care durează câte o săptămână, două sau o lună în care nu mănâncă mai nimic. Nici mâncare de câini de 40 de lei kilogramul, nici carne de vită, nici icre negre sau somon. L-am dus la doctor de fiecare dată și răspunsul a fost același; e sănătos tun, dar e mofturos. Probabil că nu-l reprezintă mâncarea în perioadele alea. Și atunci pierde rușinos concursurile, și nu în fața vreunor campioni, ci a unor semimaidanezi, cu un pedigree în care le apare doar numele, dar care au un singur merit: că sunt mai solizi. Au pieptul mai lat și nu le ies oasele pe spinare ca urechile de iepure. "Aveți un câine foarte frumos, foarte elegant, dar e mult prea slab. Îndesați-i mâncarea pe gât, duceți-l la sală, dați-l la sport, dar nu-l lăsați așa, că e păcat", îmi mai spune câte un arbitru. Ăia cu javrele câștigătoare mă privesc de sus. Îi întreb ce le dau câinilor să mănânce. În general, cea mai ieftină mâncare. Ceva de 20-25 de lei sacul de 10 kilograme, de la hipermarket. Și al meu refuză mâncare de 40 de lei kilul și zace visător pe covor, lipsit de energie și cu mațele chiorâind.

Mă uit la câinele meu și-mi vine să-i sparg capul cu o pulpă de vită. Îmi vine să i-l fac cadou ăluia care violează curci. Mâncă dracu', dacă vrei să câștigi, îi zic disperat de încăpățânarea lui autodistructivă. Nu trebuie să faci mare lucru. Nu trebuie să urci munții în genunchi sau să rezolvi Marea Teoremă a lui Fermat. Bagă botul în farfurie și mănâncă, dacă nu vrei să câștige mereu javrele!

Nu te reprezintă nimeni? Las' c-o să te reprezinte ăla care violează curci și infractorii pe care îi va vota. Naivii cu căciuli de miel și frică de Soros o să trimită și de data asta în Parlament și la guvernare aceeași turmă de incompetenți cu probleme penale. Odată ajunși acolo, cei mai mulți dintre ei vor fura ca și până acum, iar în cazul în care vor fi prinși, vor face un an-doi de pușcărie și vor rămâne cu milioanele de euro. Milioanele ălora cu căciuli de miel, care i-au votat, și milioanele intelectualilor care nu vor să meargă la urne.

În fața buletinului, ștampila unui profesor universitar arată la fel ca cea a violatorului de curci. Diferența între a-ți fi rău sau foarte rău în următorii ani o face numărul celor care vin la urne. Așa că dacă ai găsit o listă sau un partid sau un om care pare cât de cât onest și serios, care pare că vrea să facă ceva, dă-i o șansă și votează-l, chiar dacă în jurul lui roiesc stoluri de incompetenți. E greu, pentru că moștenim psihicul străbunului nostru, ciobănașul din  Miorița, care și-a așteptat moartea senin, cântând la fluier, în timp ce străbunicii altora, mai puțin contemplativi, i-au furat oile. S-ar putea să regretăm și de data asta că am pierdut o oră ca să votăm, și poate că cei pe care i-am ales ne vor dezamăgi din nou. Dar e mai sănătos să greșești încercând să faci ceva decât s-o dai în bară nefăcând nimic.

După fiecare concurs pierdut, iau pedigree-ul câinelui și mă holbez revoltat la el. Tatăl - campion național și european la rasa copoi ardelenesc. Bunici, străbunici, stră-stră-străbunici, toți cu o grămadă de concursuri câștigate. E clar, am un potențial campion acasă, doar că îi lipsește un lucru mic și banal: trebuie să mănânce. Uneori, după ce n-a gustat nimic toată ziua, mă trezesc din somn în creierii nopții cu un plescăit puternic în cap, ca și cum o turmă de tigri ar mânca o turmă de gazele. Mă trezesc buimac și-mi spun că am luat-o razna și că am ajuns să-mi visez cățelul mâncând cu poftă. Încerc să adorm la loc, dar plescăitul continuă. Mă ridic, aprind veioza și mă uit jos, spre covor: câinele meu cu sânge albastru, care tocmai a mai pierdut un concurs pentru că nu-l reprezintă mâncarea și care seamănă cu un intelectual care nu votează de scârbă, e acolo. E acolo si plescăie cu sete, după încă o zi în care s-a simțit prea special ca să-și rupă un sfert de oră și să halească.

E acolo și, în miez de noapte și cu burta chiorăind de foame, se linge cu poftă la puță.

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
alegeri
vot
opinie
liviu iancu