Peste un sfert din angajatorii britanici au declarat că angajații proveniți din alte state ale Uniunii Europene s-au gândit să plece din companii sau din țară în 2017, după votul pro-Brexit de anul trecut, potrivit unei organizații industriale, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În sectorul educației proporția este de 43%, iar în cel al sănătății de 49%, potrivit unui sondaj efectuat în peste 1.000 de companii, efectuat de Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD), scrie News.ro.
Piața britanică a muncii rămâne puternică, dar decizia votanților de a ieși din Uniunea Europeană va obliga probabil companiile să își regândească strategiile de training, în perspectiva unui număr mai mic de angajați din UE, în viitor.
Premierul Theresa May a promis un control mai strict al imigrației după ieșirea din UE, care va avea loc probabil în 2019, chiar dacă asta va însemna pierderea accesului liber pe piața unică.
Date oficiale recente arată că angajatorii care depind în mare măsură de migranți au probleme să ocupe unele posturi. Astfel, 45% între locurile de muncă vacante la sfârșitul anului trecut erau în firme de retail și angro, industria prelucrătoare, sănătate, industria ospitalității și servicii alimentare.
CITEȘTE ȘI VIDEO Aproximativ 130.000 de oameni au primit ordin de evacuare, pentru că cel mai înalt baraj din SUA a fost slăbit de ploiUn consilier pentru piața muncii al CIPD a spus că datele oficiale mai arată că numărul cetățenilor UE care lucrează în Marea Britanie a crescut mai lent în trimestrul al treilea, decât înainte de referendum.
”Acest fapt creează probleme semnificative de recrutare în sectoare unde posturile sunt ocupate de obicei de forță de muncă din afara Marii Britanii și care sunt vulnerabile în mod special la schimbarea politicii imigrației, a arătat el.
Semne ale unor deficite de muncitori migranți au apărut anul trecut în sectorul agricol, la scurt timp după referendum, deprecierea lirei sterline făcând țara o destinație mai puțin atractivă.