ArcelorMittal concurează cu un consorțiu condus de grupul financiar rus VTB pentru Essar Steel India Ltd., cel mai mare producător de oțel din India, presat de creditori să-și reducă datoriile, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
ArcelorMittal intenționează să înainteze o ofertă comună cu Nippon Steel & Sumitomo Metal Corp până la termenul limită de luni. Essar este evaluat la cel puțin șase miliarde de dolari, susțin sursele, scrie Agerpres.
Noua lege din India privind falimentul va declanșa o competiție pentru active din domeniul oțelului evaluate la peste 26 de miliarde de dolari, sporind interesul companiilor locale și străine.
Essar Steel este afectată de cererea slabă și de reducerea furnizării de gaze, care a afectat producția. Compania era deținută de frații miliardari Shashi și Ruia din India, înainte de a fi plasată sub rezoluția de insolvență, în august.