Controversatul fost proprietar și administrator al drepturilor comerciale ale Formulei 1, Bernie Ecclestone, (91 de ani), a fost acuzat de evaziune fiscală prin falsă declarație în Marea Britanie, a anunțat Crown Prosecution Service.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
El este acuzat că nu a declarat autorităților fiscale britanice peste 400 de milioane de lire sterline (circa 472 de milioane de euro), scrie lefigaro.fr.
CITEȘTE ȘI România distruge alte 3 milioane doze de vaccin anti-Covid expirate. Se negociază reducerea livrărilor. România ar fi avut posibilitatea anul trecut de a refuza tranșa, dar autoritățile nu au răspuns, așa că s-a considerat că e vorba de un acord tacit"Aceasta urmează unei anchete penale complexe și globale conduse de serviciul de investigații al HMRC (Her Majesty's Revenue and Customs, autoritățile fiscale britanice)”, a anunțat directorul său, Simon York, scrie News.ro.
Prima audiere în acest caz urmează să aibă loc în 22 august la Tribunalul de Magistrați din Westminster din Londra.