Bilanul deceselor provocate de noul coronavirus din China a urcat puternic miercuri, la 132, au apărut 1.500 de noi cazuri, iar Japonia a anunțat că își va evacua pe calea aerului cetățenii aflați în orașul Wuhan, care este epicentrul epidemiei, relatează Reuters.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Mai multe țări încearcă să își evacueze cetățenii din Wuhan. Un avion charter al Statelor Unite a decolat miercuri din Wuhan, a declarat un oficial american, dar nu este cla cine s-a aflat la bord, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Tendințe în HoReCa pentru anul 2020Oficiali ai Statelor Unite au declarat că administrația de la Casa Albă analizează dacă să suspende zborurile către China, o măsură drastică care să țină sub control răspândirea bolii.