Firma de consultanță Cambridge Analytica, care a lucrat și pentru campania electorală a lui Donald Trump, ar fi primit materiale de la hackeri israelieni care aveau acces la conturile private de email a doi politicieni care acum sunt șefi de stat, conform unor declarații ale martorilor pentru The Guardian.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Mai multe surse au descris pentru cotidianul britanic cum directori importanți ai Cambridge Analytica, printre care și Alexander Nix, le-ar fi cerut membrilor staff-ului să gestioneze materiale furnizate de hackeri din campaniile electorale din Nigeria și Sfântul Cristofor și Nevis, o țară insulară din Marea Caraibilor.
Martorii susțin că au fost două momente în 2015 în care membrii staff-ului s-au alarmat și au refuzat să gestioneze datele pentru că au presupus că au venit din surse ilegale.
The Guardian și Observer au stat de vorbă cu șapte persoane care ar cunoaște modul în care Cambridge Analytica s-a implicat în alegerile din Nigeria în 2015. Compania ar fi fost angajată de un miliardar nigerian pentru a susține realegerea lui Goodluck Jonathan și ar fi fost plătită cu aproximativ două milioane de lire sterline pentru a orchestra o campanie dură împotriva rivalului său, liderul opoziției Muhammadu Buhari. Jonathan a pierdut alegerile în fața lui Buhari. Nu există dovezi că Jonathan ar fi fost informat despre operațiune.
Membrii staff-ului campaniei au spus că la începutul lui 2015 s-au întâlnit cu contractori din Israel privind securitatea cibernetică la birourile Cambridge Analytica în Londra. Angajații susțin că li s-a spus că întâlnirea a fost aranjată de Brittany Kaiser, un director al firmei. Israelienii ar fi venit cu un laptop de la biroul lor din Tel Aviv și le-au dat angajaților Cambridge Analytica un stick USB care conținea emailurile personale sparte ale unor politicieni din Nigeria. Sursele susțin că Nix și alți directori importanți le-ar fi spus angajaților să caute materiale incriminatorii care ar putea fi folosite pentru a ataca candidații opoziției, inclusiv pe Buhari.
"Toată lumea s-a simțit inconfortabil. Voiau să încărcăm datele în programele de email”, a spus o sursă. "Lumea s-a panicat. Nu voiau să aibă vreo legătură cu așa ceva”, a afirmat un alt angajat.
De asemenea, un martora declarat pentru The Guardian și Observer că materialele includeau și fișele medicale ale lui Buhari: "Sunt sigur în proporție de 99% de acest lucru. Sau dacă nu aveau fișele medicale, aveau măcar emailuri care făceau referire la aceste lucruri”.
Când informațiile despre întâlnirea de la Londra au ajuns la angajații Cambridge Analytica din Nigeria, s-a creat panică. Consilierii locali de securitate le-ar fi spus angajaților să părăsească țara de îndată pentru că suporterii opoziției i-ar putea ataca, dacă află aceste informații. "Ce este clar este că nu le-a păsat de siguranța propriilor angajați. Era o situație foarte serioasă și au trebuit să fie evacuați imediat”, a spus un fost angajat.
The Guardian a intrat în posesia unui email al lui Nix din data de 26 ianuarie 2015, în care face referire la "echipa din Israel”. El spune: "Deși se află în afara atribuțiilor noastre, am cerut o înștiințare cu privire la ce a lucrat echipa din Israel și la ce vor livra de acum și până la alegeri”.
Într-un al doilea episod, la începutul lui 2015, sursele au spus că aceeași echipă din Israel care a lucrat la campania din Nigeria ar fi obținut informații private despre politicianul Timothy Harris din Sfântul Cristofor și Nevis. Sursele au susținut că membrii staff-ului nu au vrut să gestioneze date care păreau că provin din materiale furate. "Nimeni nu a vrut să aibă vreo legătură cu asta”, a spus un fost angajat.
SCL Elections, grup din care face parte Cambridge Analytica, a negat că ar fi avut în posesie date personale furate. "În timpul campaniei electorale, este normal ca SCL Elections să se întâlnească cu vânzători care doresc să furnizeze servicii. SCL Elections nu a intrat în posesia și nici nu a folosit informații personale care au provenit de la astfel de indivizi, sub nicio formă. SCL Elections nu folosește date <sparte> sau <furate>. Membrii echipei SCL Elections care au lucrat în Nigeria au rămas în țară pe toată durata campaniei electorale, dar alegerile au fost reprogramate, iar SCL nu a fost prezentă și în perioada extinsă a campaniei”, arată SCL Elections.