Carantina în capitala australiană Canberra a fost prelungită de autorități cu o lună, până la mijlocul lui octombrie, informează AFP.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
Cei circa 400.000 de locuitori ai Canberrei sunt de o lună constrânși să rămână acasă, după ce un prim caz de COVID-19 a fost descoperit în oraș. Focarul epidemiologic, legat de varianta Delta, mult mai contagioasă, rămâne limitat, cu 252 de cazuri active și 276 de persoane vindecate la ora actuală, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor UniteȘeful de guvern al Teritoriului capitalei australiene, Andrew Barr, a declarat că autoritățile doresc să continue să limiteze transmiterea virusului și să vaccineze un număr cât mai mare de persoane. "Este calea cea mai sigură de urmat. Acesta va permite să avem un Revelion, vacanțe estivale și un an 2022 fără risc", a declarat el în timpul unei conferințe de presă.
Aproape 53% dintre persoanele peste 16 ani din acest Teritoriu au primit câte două doze de vaccin, rata cea mai ridicată din imensa insulă-continent, afectată de trei luni de o amplificare a epidemiei în mai multe regiuni.
Campania de vaccinare s-a accelerat în ultimele luni, în special în rândul persoanelor aflate în zone intrate în carantină în sud-estul țării, în orașe precum Sydney și Melbourne, cele mai populate din Australia.
Șefii statelor australiene și ai statului federal au convenit săptămâna trecută asupra unei foi de parcurs naționale ce prevede ridicarea restricțiilor și redeschiderea frontierelor atunci când rata de persoane pe deplin vaccinate se va situa între 70% și 80%.