Italia va închide zone mari din nordul țării pentru a lupta împotriva propagării epidemiei de coronavirus, a anunțat, duminică dimineață, premierul Giuseppe Conte.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Regiunile vizate sunt Lombardia și provinciile Modena, Parma, Piacenza,Reggio Emilia, Rimini, Pesaro e Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano Cusio Ossola, Vercelli,Padova, Treviso și Venezia, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI VIDEO Un hotel din China care era folosit pentru carantină s-a prăbușit. Patru persoane au muritAstfel, conform măsurilor luate de Guvernul italian, în toate zonele vizate școlile rămân închise cel puțin până pe 3 aprilie, iar lucrătorilor din sectorul medical nu li se vor acorda concedii.
De asemenea vor fi închise sălile de sport, piscinele, muzeele, centrele culturale și stațiunile de schi.
Toate evenimentele vor fi suspendate, în locuri publice sau private, inclusiv cele cu caracter cultural, sportiv și religios, astfel că ceremoniile de cununie civilă și religioasă și înmormântările sunt anulate.
Restaurantele și barurile vor fi deschise, cu obligația de a asigura o distanță sigură de un metru între oameni.
Oamenii vor trebui să stea la casele lor cât mai mult posibil, iar cei care încalcă măsurile prevăzute de carantină riscă închisoare până la trei luni.