Un oficial de la Comisia de planificare a Chinei, Xia Qing, a declarat miercuri că investițiile străine în statul asiatic au crescut semnificativ în 2022 și vor fi încurajate mai multe investiții străine în industrie, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Declarația a fost făcută la un workshop al Forumului de Cooperare Asia-Pacific (APEC) dedicat lanțurilor de aprovizionare, care se desfășoară la Beijing, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Bogdan Olteanu, lăsat de instanță să meargă în Oman după ce a fost eliberat temporar din penitenciarÎn primele nouă luni din 2022, investițiile străine directe în China (FDI) au crescut cu 15,6% față de perioada similară din 2021, la 1.000 miliarde de yuani (138,52 miliarde de dolari), după un avans de 16,4% în perioada ianuarie-august, conform datelor Ministerului Comerțului.
În trimestrul trei din 2022, redresarea Chinei, a doua economie mondială, a fost mai rapidă decât se estima, dar restricțiile introduse pentru stoparea pandemiei, declinul prelungit al pieței imobiliare și riscurile recesiunii globale afectează eforturile Beijingului de a stimula o revenire robustă în 2023.
Sprijinit de măsurile guvernamentale de redresare a activității economice, PIB-ul Chinei a înregistrat o creștere anuală de 3,9% în perioada iulie-septembrie 2022, arată datele oficiale publicate recent, peste nivelul de 3,4% previzionat de analiștii intervievați de Reuters, și o accelerare față de avansul de 0,4% din trimestrul doi din 2022.
Dar cererea internă redusă și încetinirea exporturilor indică o redresare inegală, în condițiile în care China ar urma să continue strategia "zero - Covid".
Un sondaj Reuters indică o încetinire a creșterii economiei Chinei la 3,2% în 2022, mult sub ținta oficială de aproximativ 5,5%, ceea ce ar reprezenta una dintre cele mai slabe performanțe din aproape o jumătate de secol.