Comisarul pentru Concurență Margrethe Vestager este îngrijorată în privința ”diferențelor uriașe” între ajutoarele de stat oferite de membrii UE în criza coronavirusului, ea afirmând că acestea încep să distorsioneze piața unică europeană, transmite Reuters.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Ajutoarele din Germania reprezintă peste jumătate din ajutoarele de urgență totale aprobate de Comisia Europeană, provocând îngrijorări că țările bogate ar putea să aibă un avantaj incorect pe piața unică, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Decizie - cum vor fi orele de pregătire a elevilor din clasele terminale, dar și exameneleÎntr-un interviu acordat publicației germane Sueddeutsche Zeitung, Vestager a spus că există riscul ca nivelurile diferite ale ajutoarelor de stat între țările membre să distorsioneze concurența și să încetinească redresarea economică în contextul pandemiei de coronavirus.
”Acest lucru s-a întâmplat deja într-o anumită măsură”, a afirmat Vestager, potrivit unui extras din interviul care va fi publicat luni.
Asigurarea unor condiții concurențiale pe piața unică europeană care reunește circa 450 de milioane de oameni este un principiu de bază al UE și a reprezentat mult timp o condiție majoră pentru deschiderea pieței către state precum China și mai nou Marea Britanie după Brexit.
Dar la jumătatea lunii martie Comisia Europeană a suspendat condițiile stricte referitoare la ajutoarele de stat, permițând celor 27 de state membre să aloce fonduri în economiile și companiile lor afectate de coronavirus, fiind aprobate până în prezent fonduri de peste 1.900 de miliarde de euro pentru programele naționale de salvare.
La începutul acestei luni, Vestager a spus că programele generoase de salvare acordate de Germania companiilor afectate de coronavirus pot avea efect și la nivelul blocului comunitar și să acționeze ca o locomotivă pentru Europa.
Întrebată despre un program de redresare al UE care ar trebui să fie anunțat pe 27 mai, Vestager a spus că nu există garanții că va fi suficient, dar a spus că oficialii încearcă să facă tot posibilul.