Analiza sectorului producerii și comercializării cimentului din România indică o situație atipică, în care producătorii de ciment își mențin cote de piață aproximativ egale și stabile în timp, crescând astfel riscul apariției unor forme de coordonare a activităților.
Riscul este cu atât mai mare cu cât fluctuațiile cotelor de piață sunt reduse și nu există schimbări în ierarhia la nivelul industriei, arată Consiliul Concurenței. Acest aspect ridică suspiciuni sub aspect concurențial, mai ales în condițiile în care cei trei producători de ciment au capacități de producție funcționale diferite, iar gradul de utilizare al acestora este profund asimetric: producătorul de ciment cu cea mai mare capacitate de producție în funcțiune are cel mai mic grad de utilizare al acesteia.
Aceste concluzii vin în urma finalizării anchetei sectoriale pe piața producerii și comercializării cimentului în perioada 2013-2017, derulată cu scopul de a avea o imagine cât mai clară asupra mecanismelor de funcționare, de a identifica eventualele disfuncționalități la nivelul sectorului și de a formula recomandări care să conducă la eliminarea acestora în scopul intensificării concurenței.
Principalele companii active pe piața producerii cimentului sunt integrate pe vertical, pentru a eficientiza procesul de producție a cimentului, a reduce costurile și a facilita accesul la resurse, deținând capacități de producție, atât pe piețele de extracție/prelucrare și comercializarea agregatelor minerale, cât și pe piețele producerii și comercializării betoanelor, mortarelor și șapelor, prefabricatelor din beton. Astfel, cele 3 mari companii– Holcim România, CRH România și HeidelbergCement România – sunt prezente și pe alte două piețe - producerea și comercializarea filerului de calcar, respectiv a lianților hidraulici speciali/rutieri (HeidelbergCement România nu produce astfel de lianți). Atât filerul de calcar, cât și lianții hidraulici se produc în fabricile de ciment.
În urma analizei efectuate în acest sector, Consiliul Concurenței a constatat că ar putea exista o coordonare între cei trei producători la nivelul sortimentelor produse și livrate în scopul împărțirii pieței, acești producători de ciment având posibilitatea de a ține captivi anumiți clienți astfel încât să mențină cote de piață simetrice.
De asemenea, s-a observat că prețurile anumitor sortimente de ciment oferite de producători au avut aceeași evoluție, ceea ce poate constitui un indiciu privind mecanismul de coordonare prin care principalele companii de pe piață reușesc să mențină cote de piață simetrice.
Fiecare dintre cei trei producători principali din România vând ciment în aproape toate regiunile țării, dar este evidentă preponderența clienților situați în aria descrisă de o distanță definită la 350 de km în jurul punctului de desfacere. Astfel, nu se poate elimina posibilitatea de împărțire a pieței geografice între producătorii de ciment, criteriul distanță fiind extrem de important în alegerea furnizorului de ciment.
Având în vedere aceste elemente, Consiliul Concurenței a declanșat, în luna octombrie, o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială între Holcim România, CRH România și HeidelbergCement România, realizată prin împărțirea pieței producției și comercializării cimentului din România, din perspectiva cotelor de piață și/sau produselor oferite pe piață, limitarea sau controlul producției, comercializării, dezvoltării tehnice sau investițiilor, corelate cu posibila coordonare a politicii de formare a prețurilor practicate de companiile implicate.
În cadrul anchetei sectoriale au fost analizate și reglementările referitoare la modul de obținere a licențelor de exploatare a agregatelor de carieră și s-au formulat recomandări.
Astfel, Consiliul Concurenței a constatat că procedura de acordare de către Agenția Naționale pentru Resurse Minerale a permiselor de exploatare în cazul rocilor utilizabile în construcții și al acumulărilor de turbă sau a aurului din aluviuni, ar putea constitui o limitare a accesului pe piață și, implicit, o îngrădire a concurenței, în condițiile în care se atribuie primului solicitant, fără a se ține cont de alte criterii. De asemenea, perioada îndelungată (maximum 20 de ani), pentru care se acordă licența de exploatare, precum și dreptul de prelungire, nelimitat, pe perioade succesive de câte 5 ani, blochează accesul la piață și poate conduce la închiderea acesteia pe o perioadă nedeterminată sau până la epuizarea resursei exploatabile pentru care s-a acordat licența.
Ca urmare, autoritatea de concurenței recomandă introducerea de prevederi în proiectul de modificare a Legii minelor, în sensul reducerii perioadei de acordare a licenței de exploatare si prelungirii acesteia.
