Asociația medicilor germani specializați în terapie intensivă a cerut reintroducerea imediată a unor restricții severe, pentru limitarea celui de-al treilea val al epidemiei de coronavirus, transmite AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"După datele de care dispunem și din cauza difuzării versiunii britanice (a virusului - n. red.), preconizăm insistent revenirea la închidere încă de acum, pur și simplu pentru a evita un al treilea val puternic!", a declarat Christian Karagainnidis, directorul științific al asociației, la postul public de radio.
CITEȘTE ȘI Olanda suspendă utilizarea vaccinului AstraZenecaÎn Germania continuă administrarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19, conform recomandărilor Agenției Europene pentru Medicamente, precizează Reuters. Alte țări au suspendat vaccinarea cu produsul respectiv din cauza unor informații despre efecte secundare puternice, scrie Agerpres.
Un purtător de cuvânt al ministerului sănătății de la Berlin a insistat că riscurile în privința siguranței vaccinului AstraZeneca sunt luate în serios, iar datele sunt examinate permanent. El a adăugat că pașii următori vor fi discutați săptămâna aceasta cu autoritățile de reglementare naționale și europene.