Departamentul Justiției din SUA l-a acuzat pe fostul președinte republican Donald Trump că a ascuns sau schimbat în mod deliberat locul unor documente confidențiale la reședința sa din Florida, potrivit ultimului document prezentat judecătoarei federale Aileen Cannon, care se ocupă de această speță, relatează EFE și Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Conform documentului de 54 de pagini redactat de procurori, reprezentanți ai fostului președinte republican au mințit atunci când au afirmat că toate documentele secrete - pe care Trump le-a scos din Casa Albă în ianuarie 2021 și le-a luat cu el la locuința sa din Florida - au fost returnate, ceea ce a dus la decizia fără precedent de a percheziționa reședința lui Trump, la 8 august, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI ANUNȚ Taxă de solidaritate impusă pentru companiile din energie: Toată această gaură între furnizori și consumator intră în buzunarele unor firme care nu fac decât să plimbe niște hârtiiDepartamentul Justiției din SUA a acuzat echipa fostului președinte de ''obstrucționarea'' anchetei Biroului Federal de Investigații (FBI) și a dat asigurări că, la percheziție, au fost găsite peste 100 de documente confidențiale pe care Trump nu le returnase anterior autorităților.
Instituția americană a mai relevat că avocații lui Trump ''au interzis în mod explicit funcționarilor guvernamentali să deschidă sau să se uite în interiorul oricăreia dintre cutiile aflate într-o cameră de depozitare atunci când agenții FBI s-au deplasat pentru prima dată, în iunie, la reședința Mar-a-Lago a lui Trump din Palm Beach pentru a ridica dosarele.
Departamentul de Justiție a publicat vinerea trecută o versiune editată a declarației în fața instanței care a permis FBI să confiște documente guvernamentale secrete de la reședința Mar-a-Lago din Florida a fostului președinte Trump. Agenții au confiscat 11 seturi de înregistrări clasificate, inclusiv documente "top secret", a căror dezvăluire ar putea amenința grav securitatea națională.
Conform declarației, un agent FBI neidentificat a spus că agenția a examinat și identificat 184 de documente "purtând marcaje de clasificare" care conțin "informații privind apărarea națională" după ce Donald Trump a returnat în ianuarie 15 cutii cu documente guvernamentale care erau căutate de Arhivele Naționale. O parte din documente aveau însemnări scrise de mână de fostul președinte.
Percheziția este parte a unei investigații federale menite să stabilească dacă Donald Trump a sustras și a păstrat ilegal documente la încheierea mandatului de președinte în ianuarie 2021, după ce a pierdut alegerile din 2020, și dacă a încercat să obstrucționeze ancheta.
Donald Trump, care se gândește să candideze din nou la președinție în 2024, a acuzat că percheziția aprobată de instanță la proprietatea sa Mar-a-Lago din Palm Beach este motivată politic, calificând-o drept "intrare prin efracție".