Economia Spaniei se va contracta probabil cu peste 10% anul acesta, ca o consecință a pandemiei de coronavirus (COVID-19) și a restricțiilor impuse pentru a stopa răspândirea acestuia, a afirmat marți premierul Pedro Sanchez, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Suntem acum cu 10% mai săraci decât în urmă cu un an", a declarat oficialul spaniol, la o conferință de presă.
Pedro Sanchez a anunțat că Executivul a decis să mențină anul viitor la același nivel salariul minim, care se situează acum la 1.108 euro pe lună, după o creștere semnificativă în 2019, scrie Agerpres.
Spania a raportat un avans istoric al economiei în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, după ce ridicarea în iunie a restricțiilor impuse pentru a stopa răspândirea virusului a permis redresarea activității economice.
A patra economie a zonei euro a înregistrat o creștere cu 16,7% în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, dar încă este cu 8,7% sub nivelul de anul trecut. Consumul, investițiile și exporturile au contribuit semnificativ la creșterea trimestrială a PIB-ului Spaniei, arată datele publicate recent de Institutul Național de Statistică (INE).
În pofida redresării trimestriale, Guvernul de la Madrid se așteaptă la un declin sever al economiei în 2020, de 11,2%, înainte de a reveni pe creștere în 2021, cu o expansiune de 7,2%.
În trimestrul doi din 2020, PIB-ul Spaniei a scăzut cu 17,8%, provocând cea mai severă recesiune înregistrată vreodată de economia țării.