Curtea de Apel București a decis, vineri, condamnarea la 9 ani și 10 luni de închisoare a lui Mihail Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerț, în cel de-al treilea dosar de corupție. El a fost trimis în judecată, în noiembrie 2016, de către Direcția Națională Anticorupție, pentru mai multe infracțiuni, printre care delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Decizia magistraților nu este definitivă, arată news.ro.
În noiembrie 2016, Mihai Vlasov a fost trimis în judecată de DNA pentru folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii unor foloase, delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În același dosar a fost inculpată și fiica lui Vlasov, Ingrid, pentru complicitate la delapidare în formă continuată, dar și Suciu Mariana Rodica, la data faptelor director general la ROMEXPO S.A. pentru delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit DNA, ”în perioada 2008-2014, inculpatul Vlasov Mihail, în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României – C.C.I.R., abuzând de funcția deținută și de influența dobândită în această calitate, a întreprins demersuri pentru obținerea unor foloase materiale personale și pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituției pe care o reprezenta. Astfel, a adus grave prejudicii atât Camerei de Comerț și Industrie a României cât și S.C. Romexpo S.A. la care C.C.I.R. este acționar majoritar”.
CITEȘTE ȘI Un fost director de la Siemens a recunoscut că a fost implicat într-un caz de mită de 100 de milioane de dolari vizând oficiali ai guvernului argentinianPotrivit procurorilor, prejudiciul total cauzat bugetului C.C.I.R. este estimat la 54.342.145, 20 lei, iar prejudiciul total cauzat bugetului S.C. Romexpo S.A. la 6.086.741,44 lei.
Fostul președinte al Camerei de Comerț a României Mihail Vlasov are deja două condamnări - una de cinci ani, iar cea de-a doua de doi ani de închisoare. În urma contopirii celor două pedepse, magistrații Curții de Apel Iași au decis că Vlasov avea de executat 5 ani și 8 luni de închisoare.
El a fost condamnat prima dată, în iunie 2015, de Înalta Cure de Casație și Justiție într-un dosar de trafic de influență, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 200.000 de euro de la un om de afaceri căruia i-ar fi promis la schimb că își va folosi influența pentru a-i determina pe arbitrii de la Curtea de Arbitraj Comercial International să pronunțe o hotărâre favorabilă acestuia.
În noiembrie 2016, Mihail Vlasov a fost condamnat într-un al doilea dosar, la doi ani de detenție, fiind acuzat de procurii DNA că, în februarie 2013, în calitate de președinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României, i-a cerut unui deputat „să îi susțină interesele”, prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat „Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului”.
În noiembrie 2017 a fost eliberat condiționat, după ce a ispășit mai puțin de doi ani din pedeapsă.