Ministerul german de Finanțe Olaf Scholz lucrează la un pachet de ajutoare în valoare de 57 de miliarde de euro pentru a ajuta municipalitățile să facă față scăderii veniturilor din taxe provocată de criza coronavirusului, a arătat sâmbătă un document al ministrului, transmite Reuters.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Cea mai mare economie din Europa se confruntă cu cea mai gravă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial, chiar dacă măsurile de distanțare socială sunt relaxate treptat. Scăderea activităților economice a afectat veniturile din taxe și a lăsat un gol în finanțele municipale, scrie News.ro.
Programul de sprijin pregătit de Scholz are rolul să ajute orașele mari și mici să își stabilizeze situațiile financiare, potrivit documentului. Planul prevede și un sprijin suplimentar pentru unele municipalități care sunt îndatorate puternic.
Guvernul federal întenționează ca jumătate din costuri să fie suportate de guvernele landurilor, iar Parlamentul ar trebui să adopte planul înainte de sfârșitul anului, potrivit proiectului.
Potrivit sistemului federal german, autoritățile locale răspund de o mare parte a investițiilor publice, cum ar fi construcția de drumuri și poduri, precum și de modernizarea școlilor și a spitalelor.
Germania anticipează că veniturile publice din taxe vor fi mai mici cu 98,6 miliarde de euro sub nivelul anticipat anterior epidemiei de coronavirus și că municipalitățile vor înregistra un deficit bugetar de peste 15 miliarde de euro.
Pe termen mediu, până în 2024, acest deficit al guvernului federal și al guvernelor federale, precum și al municipalităților se va adânci la 315,9 miliarde de euro.
Analiștii afirmă cu guvernul va finanța al doilea pachet de stimulare și ajutoarele de urgență pentru orașe cu un al doilea buget suplimentar finanțat prin obligațiuni, în valoare de până la 100 de miliarde de euro.
În luna martie, Parlamentul german a suspendat o limită de îndatorare și a aprobat un program inițial de salvare în valoare de peste 750 de miliarde de euro, pentru a susține economia afectată de pandemie.
Primul pachet de sprijin a inclus deja un buget suplimentar finanțat prin împrumuturi în valoare de 156 de miliarde de euro.