Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a anunțat un proiect de 'înghețare națională a posesiei de arme de foc', după recentele incidente armate din Statele Unite, informează AFP.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Proiectul de lege va fi înaintat în parlament, unde Partidul Liberal al lui Trudeau este minoritar, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Therme își revine după șocul din pandemie. Anul trecut, compania a venit cu majorări semnificative de tarife"Vom introduce o legislație pentru a aplica o înghețare națională a posesiei de arme de foc", a declarat premierul într-o conferință de presă, în care s-a aflat în compania câtorva zeci de apropiați ai unor victime ale violențelor armate.
"Aceasta înseamnă că nu va mai fi posibil să se cumpere, vândă, transfere sau importe arme de foc niciunde în Canada", a adăugat el.
Anunțul intervine după masacrul petrecut într-o școală din Uvalde, statul american Texas, în care 19 copii cu vârste între 9 și 11 ani, precum și două profesoare au murit sub gloanțele unui adolescent care își cumpărase legal o pușcă de asalt.
Canada a interzis deja 1.500 de modele de arme de foc de tip militar după cel mai sângeros atac armat din istoria țării, petrecut în aprilie 2020, când au fost uciși 23 de oameni în Noua Scoție (est).
Potrivit statisticilor oficiale, armele de foc sunt implicate în doar 3% din infracțiunile cu violență din Canada.
Însă ministrul securității publice, Marco Mendicino, estimează că în jur de un milion de arme de foc circulă în țară, dintre care multe sunt importate ilegal din SUA.
Propunerea lui Trudeau a fost criticată de opoziția conservatoare.
"Adevărata problemă în această țară nu sunt proprietarii de arme de foc care respectă legea, care sunt strict reglementați și strict controlați", ci "bandele și infractorii care importă arme de foc, în principal din Statele Unite, și care folosesc arme ilegale pe străzile noastre", a declarat John Brassard, liderul opoziției din Camera Comunelor, la Radio-Canada.
Proiectul de lege mai prevede ca orice persoană implicată în violențe domestice să nu poată obține permis de portarmă, și înăsprește pedepsele pentru traficul de arme. Încărcătoarele de puști ce pot conține mai mult de cinci gloanțe vor fi de asemenea interzise.
"Propunerea guvernului de suprimare progresivă a posesiei private de arme de foc este un progres major și arată că guvernul a ascultat vocile victimelor", a declarat Wendy Cukier, președinta Coaliției pentru controlul armelor, fondată după ce 14 femei au fost ucise într-o universitate din Montreal în 1989.