Guvernul francez este dispus să introducă treptat noul sistem de pensii planificat, pentru a calma sindicatele care au declanșat greve la nivel național, transmite Reuters.
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup
Transporturile au fost paralizate duminică, la nivel național, pentru a patra zi, sindicatele de la operatorul feroviar de stat, SNCF, și sistemul de transport public din Paris, RATP, extinzând protestele împotriva schimbărilor, scrie News.ro
”Sunt hotărât să finalizez reforma pensiilor. Dacă nu implementăm acum o reformă serioasă și progresivă, o va face altcineva ulterior, dar va fi cu adevărat brutală”, a declarat premierul Edouard Philippe publicației Journal du Dimanche.
Philippe va prezenta miercuri un proiect detaliat al reformei, care are rolul să elimine regimurile speciale potrivit cărora unii lucrători se pot pensiona începând de la 50 de ani. În schimb, va fi introdus un sistem unificat, cu drepturi egale pentru toată lumea.
Mai mulți membri ai guvernului au declarat că sunt dispuși la o atenuare a reformei.
”Doresc un buget echilibrat, dar haideți să nu fim dogmatici...calendarul este deschis discuțiilor”, a declarat ministrul de Finanțe Bruno Le Maire la telefiziunea France 3.
Discuțiile se concentrează pe care grupe de vârstă va avea impact reforma. În luna iulie, un raport realizat de specialistul în sistemul de pensii Jean-Paul Delevoye a afirmat că noul sistem va fi aplicat persoanelor născute începând cu 1963.
În ultimele zile, presa franceză a scris că acest prag ar putea fi modificat.
Ministrul Mediului, Emmanuelle Wargon, a declarat la postul de radio France Info că guvernul va fi flexibil.
“Am putea diferenția convergența fiecărui sistem de pensii la noul sistem, cu termene și termeni diferiți”, a spus aceasta.
Liderul sindicatului CGT, Philippe Martinez, a declarat că va lupta până când guvernul va renunța complet la acest plan.
Franța are unul dintre sistemele de pensii cele mai generoase, în rândul statelor membre ale Organizației pentru Cooperare și Derzvoltare Economică (OCDE), dar sistemul are deficite bugetare majore, iar platforma electorală a președintelui Macron din 2017 a inclus reforma pensiilor.
Sindicatele pregătesc o a doua demonstrație pentru ziua de marți, după ce primul protest a atras joia trecută 65.000 de persoane la Paris și 806.000 la nivel național, potrivit datelor poliției.