Guvernul olandez va investi până la 3,5 miliarde de euro în achiziții militare, a anunțat Ministerul Apărării, într-o schimbare a politicii în urma invadării Ucrainei de către Rusia, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
După ani de reducere a cheltuielilor, armata olandeză va achiziționa între 2023 și 2026 un sistem de artilerie cu rachete și 10 tunuri obuzier, pentru până la 1 miliard de euro.
CITEȘTE ȘI BNR se așteaptă la o încetinire puternică a economiei și a creșterii salariilorȚările de Jos vor achiziționa, de asemenea, un sistem mobil de apărare aeriană pentru până la 2,5 miliarde de euro, a scris ministrul adjunct al Apărării, Christophe van der Maat, într-o scrisoare către Parlament, scrie News.ro.
”Războiul de pe continentul european subliniază necesitatea de a putea acționa în toate direcțiile spectrului violenței”, a spus el.
Țările de Jos nu mai au artilerie cu rachete din 2004, când reducerile bugetului apărării au dus la vânzarea sistemului către Finlanda.
Noul sistem mobil de apărare aeriană este menit să îmbunătățească apărarea împotriva amenințărilor venite din partea elicopterelor, avioanelor, dronelor și rachetelor de croazieră inamice, a spus Van der Maat.
Invazia din 24 februarie, pe care Rusia o numește ”operațiune militară specială”, a stârnit temeri de securitate și în rândul altor țări NATO.
Polonia urmează să cumpere 288 de sisteme de artilerie cu rachete Chunmoo din Coreea de Sud, a declarat miercuri ministrul Apărării, Mariusz Błaszczak.
”(...) prima escadrilă Chunmoo va fi livrată Poloniei anul viitor... 18 lansatoare care vor fi livrate Poloniei anul viitor vor apăra estul Poloniei”, a spus Blaszczak după semnarea acordului.
Guvernul olandez a declarat în iunie că va investi mai mult în armată, astfel încât bugetul său de apărare să atingă ținta NATO de minim 2% din PIB. Pentru a îndeplini acest lucru, cheltuielile olandeze vor fi de 2,03% în 2024 și de 2,01% în 2025.