Justiția americană a dispus miercuri să se abandoneze procedurile care-l vizează pe Michael Flynn, un fost consilier al lui Donald Trump care a recunoscut că a mințit poliția federală (FBI) cu privire la contactele sale cu fostul ambasador rus Serghei Kisliak, relatează AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
O Curte federală de Apel a dat dreptate Guvernului republican, care a retras în mai acuzațiile formulate împotriva generalului Flynn în acest dosar aflat în centrul complexei anchete cu privire la amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016, scrie News.ro.
Hotărârea respectivă a provocat un val de indignare, iar opoziția a denunțat un amestec politic.
Judecătorul însărcinat cu dosarul, Emmet Sullivan, a refuzat să închidă imediat dosarul.
El a numit un fost magistrat să studieze motivele Guvernului și a prevăzut o audiere în vederea dezbaterii acestora.
Curtea de Apel de la Washington i-a ordonat să renunțe.
”Este vorba despre a afla dacă, atunci când Guvernul spune că procedurile nu mai sunt în interesul publicului, un judecător poate prelungi dosarul numind un terț, încurajând participarea publicului și anchetând cu privire la motivațiile Guvernului. În toate punctele sale, Constituția și precedentele sunt clare. El nu poate face acest lucru”, potrivit acestei hotărâri.
Michael Flynn a fost primul apropiat al lui Donald Trump anchetat în cadrul anchetei cu privirela opresupusă complicitate între Moscova și echipa de campanie a miliardarului republican în 2016.
După ce a participat la această campanie electorală, el a purtat discuții confidențiale cu fostul ambasador rus la Washington Seghei Kisliak, în decembrie 2016.
Devenit consilier în probleme de securitate națională, Flynn a fost interogat la 24 ianuarie 2017 de către FBI, însă și-a ascuns contactele.
El a fost nevoit să demisioneze rapid, după ce l-a mințit pe vicepreședintele american Mike Pence.
În 2017, Michael Flynn a acceptat să pledeze vinovat de sperjur, însă și-a schimbat strategia în 2019 și se declară de atunci victima unei manipulări.