Premierul britanic Theresa May a avertizat miercuri că nu va accepta vreodată vreun acord care să pună în discuție integritatea constituțională a Regatului Unit, comentând pe marginea proiectului de tratat cu privire la Brexit publicat de Bruxelles miercuri, care menționează Irlanda, relatează AFP.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Noi rămânem fideli tuturor angajamentelor asumate în decembrie, însă proiectul de acord publicat de Comisia (Europeană), dacă este pus în aplicare, va dăuna pieței comune britanice și va amenința integritatea constituțională a Regatului Unit, creând o frontieră vamală și de reglementare în Marea irlandei, iar niciun premier britanic nu-l va accepta”, a declarat ea în Parlament.
”I-o voi spune în mod foarte clar președintelui (CE Jean-Claude) Juncker și celorlalți că nu o vom face niciodată”, a insistat May, în contextul în care problema frontierei dintre provincia britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda pare dosarul cel mai problematic între Londra și Bruxelles, scrie News.ro.
Documentul publicat de Comisia Europeană - de 120 de pagini - traduce în limbaj juridic compromisul la care s-a ajuns în decembrie în trei dosare-cheie - soarta expatriaților, factura rupturii și viitorul frontierei irlandeze.
CITEȘTE ȘI Statul nu se poate abține să nu fie prociclicÎn privința acestui din urmă punct, proiectul de tratat se concentrează asupra unei soluții care lasă provincia britanică Orlanda de Nord în ”aliniere completă” cu Irlanda, un stat membru UE, pieței unice și Uniunii Vamale, în cazul în care nu se găsește altă opțiune.
”Cunosc ordinea instituțională și constituțională din Regatul Unit și trebuie să o respectăm cu toții”, a declarat negociatorul șef al UE Michel Barnier atunci când a fost întrebat despre temeri ale unora din Marea Britanie de a vedea apărând o frontieră între Irlanda de Nord și restul Regatului Unit.
”Noi încercăm în mod practic și pragmatic, în cadrul legii, să găsim soluții”, a pledat el.