Ministerul Sănătății din Mexic a publicat, marți, reglementări pentru utilizarea canabisului în scop medicinal, un pas major în cadrul unei reforme mai largi care va crea cea mai mare piață legală din lume, transmite Reuters.
Noua lege, semnată de președintele Andres Manuel Lopez Obrador, va permite companiilor farmaceutice să înceapă să facă cercetări medicale pentru produse din canabis, scrie News.ro.

Reforma canabisului, aflată în desfășurare, include utilziarea marihuanei în scop recreativ și va crea cea mai mare piață națională de canabis din lume, în funcție de mărimea populației.
Potrivit noilor reglementări, companiile care doresc să efectueze cercetări trebuie să obțină permisiunea autorității de reglementare a sănătății din Mexic, COFEPRIS, iar această cercetare trebuie făcută într-un laborator strict controlat și independent. Regulamentul stabilește, de asemenea, reguli pentru însămânțarea, cultivarea și recoltarea canabisului în scopuri medicinale, care ar permite întreprinderilor să cultive marijuana în mod legal pe pământ mexican.
Companiile străine care produc carnabis, din Canada și Statele Unite, au privit cu interes Mexicul. Multe au întârziat luarea deciziilor de investiții din cauza incertitudinii legate de politici și așteptau publicarea reglementărilor finale.
Parlamentarii din Mexic se află, de asemenea, în etapele finale ale legalizării consumului recreativ al marijuanei, proiectul de lege urmând să fie adoptat în următoarea perioadă în Congres.
Regulamentările survin la câțiva ani după ce Curtea Supremă din Mexic a decis că parlamentarii trebuie să legalizeze consumul de canabis. Legislația marchează o schimbare majoră într-o țară afectată de ani de zile de conflictele violente dintre cartelurile de droguri, care au câștigat mult timp milioane de dolari cultivând ilegal marijuana și introducând-o în SUA.