Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat că, pe lângă limitarea la 15 a numărului punctelor de frontieră pe unde vor pea fi introduse în țară deșeuri se propune următirea traseului acestor deșeuri și se va înființa un registru al operatorilor care derulează astfel de activități. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a menționat că în 2021 au fost descoperite aproape 15.000 de tone de deșeuri, cele mai multe astfel de transporturi fiind la granite cu Bulgaria și Ungaria.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Tánczos Barna a declarat, luni, într-o conferință de presă, că pe lângă limitarea numărului punctelor de trecere a frontierei, va exista și un registru în care trebuie să se înregistreze toți operatorii economici care desfășoară astfel de activități, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Tranzacțiile cu locuințe, în a patra lună consecutivă de scădere. Piața se temperează “După cum știți, la sfârșitul lui decembrie, printr-o Hotărâre de Guvern, împreună cu Ministerul de Interne, am propus ca pentru a eficientiza controalele la frontieră să limităm la 15 numărul punctelor de trecere a frontierei, unde se pot aduce în România deșeuri în vederea reciclării, am subliniat faptul că în Europa, libera circulație a bunurilor prevede într-o directivă modificată această posibilitate pentru orice companie din UE să transporte liber deșeuri pentru reciclare dintr-o țară membră în cealaltă, dar pentru noi cel mai important este ca aceste cantități să ajungă într-adevăr la punctele de reciclare, să nu fie pierdute pe parcurs, să nu fie depozitate sau aruncate pe câmp sau arse în diverse locuri. De aceea, am propus, pe lângă limitarea punctelor de trecere a frontierei, un sistem de trasabilitate și un registru în care trebuie să se înregistreze toți operatorii economici care desfășoară astfel de activități, toate transporturile care intră în țară trebuie să fie înregistrate în acest registru, care va fi unul electronic în cel mai scurt timp posibil”, a afirmat ministrul Mediului.
El a prezentat lista celor 15 puncte de trecere a frontierei.
“Vom publica în consultare publică lista celor 15 puncte. Avem cinci în vestul țării: Stamora-Moravița, Nădlac 1, Nădlac 2, Curtici și Borș, vor fi trei în partea de nord: Petea, Halmeu și Siret, ale două în est: Albița și Galați și cinci în sud: Drobeta Turnu Severin, Calafat, Giurgiu, Cernavodă, Constanța Sud Agigea”, a explicat Tánczos Barna.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat în aceeași conferință de presă, că anul trecut au fost sesizate 513 infracțiuni în legătură cu transportul deșeurilor.
“Rezultatele anului 2021 la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne arată o creștere a fenomenului infracțional pe acest segment al deșeurilor, comparativ cu anul 2020.
Au fost sesizat 513 infracțiuni vizând operațiuni ilegale cu deșeuri, fiind descoperită o cantitate totală de 14.839 tone de deșeuri amestecate și deșeuri substanțe periculoase, 81.478 litri de substanțe și deșeuri periculoase precum și 147 de kilograme mercur. Ceea ce v-am prezentat echivalează cu oprirea intrării în țară a acestor cantități”, a afirmat Lucian Bode.
El a menționat că cele mai multe transporturi ilegale au fost la frontiera cu Bulgaria, respectiv Ungaria.
“La nivelul Poliției Române creștere a fost cu peste 7%, fiind sesizată 488 de infracțiuni, iar la nivelul Poliției de Frontieră creștere a fost de peste trei ore, fiind sesizate 25 de infracțiuni. În top trei județe cu cele mai multe infracțiuni sesizate în anul 2021 se numără municipiul București județele Galați și Giurgiu. La nivelul frontierei cu Bulgaria și Ungaria au fost depistate cele mai multe transporturi ilegale de deșeuri, în procent de 42%, respectiv 44% din total cazuri. Cele mai mari cantități de deșeuri au fost identificate la nivelul frontierei maritime – 6.777 de tone și la nivelul frontierei cu Bulgaria - 6.207 tone, acestea reprezentând practic 91% din cantitatea totală confiscată de Poliția de Frontieră”, a mai transmis ministrul de Interne.